Ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), a declarat în exclusivitate pentru România TV că plata celei de a doua tranșe a suplimentului pentru persoanele cu venituri sub 1500 de lei, va fi efectuată pe data de 29 august. Totodată, ministrul a anunțat că ministerul lucrează la un nou pachet de măsuri pentru pensionari.
„Nu vorbim doar despre părinții și bunicii noștri, vorbim și despre persoanele cu venituri de până în 1500 de lei, care vor primi a doua tranșă în data de 29 august. Facem tot posibilul să începem livrarea cu câteva zile înainte pentru că nu se poate face alimentarea într-o singură zi. Dar termenul limită este data de 29 august. Așa cum prevede proiectul Sprijin pentru România, cele patru luni din anul 2022 sunt iunie, august, octombrie și decembrie”, a declarat Ministrul Muncii, Marius Budăi, la România TV.
Milioane de români au intrat în posesia unor carduri cu ajutoare financiare
Explozia de prețuri din ultima perioadă i-a determinat pe guvernanți să adopte măsuri pentru a sprijini persoanele cu venituri mici. Acestea beneficiază acum de ajutor financiar în valoare de 250 de lei din partea statului român. Milioane de români au intrat în urmă cu ceva timp în posesia unor carduri pe care au intrat în luna iunie prima tranșă a acestui ajutor.
Cei cu venituri mici pot achiziționa cu aceste carduri șase alimente de bază: pâine, cartofi, orez, ulei, carne de pui și ouă. Totuși, Ministrul Muncii nu exclude ca lista alimentelor să fie ușor modificată.
Cine sunt beneficiarii programului „Sprijin pentru România” care au fost vizați de măsurile adoptate de către ministerul Muncii
- pensionarii ale căror venituri proprii lunare sunt mai mici sau egale cu suma de 1.500 de lei;
- persoanele, copii și adulți, încadrate în grad de handicap grav ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu suma de 1.500 de lei;
- familiile cu doi sau mai mulți copii, în întreținere, ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei;
- familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr 416/2001 privind venitul minim garantat;
- persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.