Beneficiarii ajutorului de stat pentru motorină pot depune cererile
Beneficiarii ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură pot depune, în această perioadă, cererile de plată. Documentele necesare pentru rambursarea ajutorului aferent cantităților de motorină utilizate în trimestrul IV al anului trecut trebuie depuse până la data de 31 ianuarie inclusiv, informează APIA Giurgiu.
Fermierii au posibilitatea de a depune documentele necesare pentru cantitățile de motorină achiziționate și utilizate în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2024.
„Cererile se depun la centrele județene ale APIA de către administrator, reprezentant legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul, reprezentantul legal și este însoțită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite”, a declarat Silvia Tudor, purtătorul de cuvânt al APIA Giurgiu.
Fermierii pot consulta instrucțiunile pentru depunerea cererilor și lista documentelor necesare accesând site-ul oficial al APIA.
În ce constă ajutorul de stat
Ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură constă în rambursarea diferenței dintre acciza standard și cea redusă aplicată motorinei folosite pentru realizarea lucrărilor mecanizate în domeniul agricol. Valoarea alocată pentru acest ajutor este de 2,79 lei/litru de motorină. Scopul acestei măsuri este de a sprijini fermierii în diminuarea cheltuielilor cu combustibilul necesar desfășurării activităților agricole.
Agricultorii pot consulta, de asemenea, Ghidul solicitantului pentru anul 2024, disponibil online, pentru a obține toate detaliile necesare privind procedura de aplicare pentru ajutorul de stat.
Legislația care reglementează ajutorul de stat
Ajutorul de stat este reglementat prin următoarele acte normative:
- Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014, privind instituirea schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, cu modificările și completările ulterioare.
- Hotărârea nr. 1228/08.12.2023, care prelungește perioada de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1174/2014.
- OMADR 1727/2015, care reglementează procedurile specifice de implementare și control, precum și formularele necesare aplicării schemei de ajutor de stat.
Pentru informații suplimentare, fermierii sunt încurajați să acceseze pagina oficială a APIA sau să se adreseze direct centrelor județene ale APIA.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), aflată sub coordonarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii 1/2004, actualizată ulterior. Organizația APIA include un aparat central, 42 de centre județene și 262 de centre locale.