Mai exact, pentru a putea primi bonificiații, companiile care activează în România vor fi nevoite să își majoreze, anual, capitalurile în vederea dezvoltării activităţii, a declarat, vineri, după şedinţa de Guvern, ministrul Finanţelor Publice.
„Astăzi, în primă lectură, a fost un proiect foarte important pentru România şi pentru dezvoltarea economiei. Acest act normativ introduce bonificaţii pentru companiile care îşi cresc aportul la capital. Este o schemă de sprijinire a mediului de afaceri prin reducerea sarcinii fiscale a operatorilor economici care înregistrează capitaluri proprii pozitive, precum şi în cazul celor care majorează anual aceste capitaluri în vederea dezvoltării activităţii. Este o schemă care se întinde pe mai mulţi ani – şi vorbim aici despre reduceri de impozit pentru cei care cresc aportul la capital.
Este o schemă pentru care detalii vor fi prezentate într-o şedinţă de Guvern viitoare. Vorbim despre o bonificaţie care să stimuleze capitalizarea companiilor”, a explicat Cîţu.
Totodată, ministrul mai vine cu o serie de vești bune. Acesta a anunţat aprobarea Memorandumului prin care a fost mandatat Fondul Român de Contragarantare să emită garanţii în numele şi contul statului în favoarea asiguratorului de credit comercial.
„A fost aprobat Memorandumul prin care se mandatează Fondul Român de Contragarantare să emită garanţii în numele şi contul statului în favoarea asiguratorului de credit comercial în procent de până la 80% din dauna nerecuperată a asiguratorului de credit comercial în contul livrărilor de prestări servicii. După procedura de recuperare a daunelor efectuate de către aceşti asiguratori este un plafon maxim de 500 de milioane de lei”, a afirmat demnitarul.
Hotărârile adoptate de Guvern
Ministrul a mai precizat că în şedinţa de Guvern de vineri au mai fost aprobate două Hotărâri de Guvern privind aplicarea unor scheme de ajutor de stat.
„În această şedinţă au fost discutate mai multe acte care sunt legate de Planul de relansare şi alte câteva acte care au fost în primă lectură în şedinţele precedente. În această seară a fost aprobată Hotărârea de Guvern privind modificarea Hotărârii Guvernului 807/2014. Este o schemă de ajutor de stat pentru companii mari, investiţii care vin de la zero în România sau extinderea unor investiţii actuale. Modificările avute în vedere se concentrează pe flexibilizarea accesului la finanţare a operatorilor economici. Am prelungit perioada în care se pot emite acorduri pentru finanţare până în anul 2023, corespunzător perioadei de valabilitate a Regulamentului 651 din 2014.
A fost prelungită până în anul 2028 perioada în care se poate efectua plata ajutorului de stat ţinând cont de faptul că perioada de implementare a investiţiei poate fi mai mare de trei ani de zile. S-au eliminat modalităţile de stabilire a cheltuielilor eligibile, introducerea posibilităţii depunerii unor documente şi în variantă electronică, uniformizarea stabilirii termenelor de zile lucrătoare în MFP, deci câteva lucruri tehnice. Este schema unde este nevoie de o investiţie de minim 1 milion de euro, de la zero sau pentru extinderea unei investiţii actuale”, a menţionat Florin Cîţu.
Bani pentru operatorii economici
De asemenea, ministrul Finanţelor a amintit despre un act normativ care permite flexibilizarea accesului la finanţare a operatorilor economici.
„Tot o schemă de ajutor de stat care a fost modificată astăzi a fost aprobată prin HG nr. 332/2014 şi tot în vederea flexibilizării accesului la finanţare a operatorilor economici, având în vedere situaţia prin care trece economia globală astăzi. În acelaşi timp, în data de 2 iulie 2017, Comisia Europeană a adoptat modificarea legislaţiei comunitare în domeniul ajutorului de stat şi a trebuit să implementăm şi aceste lucruri. Şi aici am prelungit perioada în care se pot emite acorduri de finanţare până în anul 2023, apoi la fel prelungirea până în 2028, creşterea numărului de noi locuri de muncă create, de la 10 la 100, pentru a încuraja investiţiile cu impact în economie. Introducerea posibilităţii demarării proiectului de investiţii după depunerea cererii de finanţare, modificarea listei sectoarelor de activitate pentru care nu se acordă ajutoare de stat sau eliminării de la finanţare a sectoarelor activitate cu valoare adăugată redusă care nu contribuie la dezvoltarea regională.
Apoi, asigurarea egalităţii de tratament pentru toate întreprinderile în sensul generalizării obligaţiei de a menţine locurile de muncă create pentru o perioadă de minim cinci ani, de la data ocupării fiecărui loc de muncă, stabilirea mecanismului de recuperare proporţională a ajutorului de stat plătit în funcţie de numărul de locuri de muncă care sunt menţinute”, a subliniat Cîţu.