Marcel Boloş a explicat mecanismul de funcţionare a voucherelor pentru consumul energetic. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunțat, sâmbătă seară, că voucherele pentru consumul energetic ce vor fi acordate categoriilor cu venituri mici vor putea fi folosite începând din luna martie 2023, până în 31 decembrie 2023, pentru plata încălzirii sau energiei electrice.
Marcel Boloş a explicat, sâmbătă, la Antena 3, că mecanismul privind voucherele a fost gândit prin Poşta Română.
”Am gândit acest mecanism prin Poşta Română pentru că avem în vedere toate formele de consum energetic. Avem două tranşe de 700 de lei, de două ori pe an. Avem în vedere sezonul rece, respectiv sezonul care începe în octombrie – noiembrie şi continuă până în luna martie-aprilie. Prima tranşă în februarie, a doua în septembrie’, a spus ministrul Boloș.
Poşta Română încarcă sumele în conturi de mandat poştal
El a arătat că plăţile se pot face începând cu luna martie şi trebuie ținut cont că facturile vin şi cu două luni decalare, faţă de momentul la care a fost consumul.
„S-ar putea ca în martie să avem facturi de pe luna ianuarie. Prin Poşta Română mecanismul a fost gândit ca toate formele de consum energetic să fie acoperite. Forma acestui card de energie care nu are valoare nominală, decât dă dreptul beneficiarului să utilizeze sumele pe care noi le trimitem în mandat poştal. Poşta Română încarcă sumele în conturi de mandat poştal”, a declarat Boloş.
Ministrul a atras atenţia că banii ce vor fi alocaţi în luna septembrie 2023, trebuie cheltuiţi până la finalul anului viitor.
”Toate aceste plăţi pentru tranşa din septembrie trebuie făcute până la 31 decembrie 2023. Avem condiţie de folosire a banilor până la sfârşitul anului, fiind bani europeni”, a precizat ministrul.
Documentele necesare pentru a intra în posesia cardului pentru energie
Banii vor putea fi folosiţi pentru încălzire (butelii pentru încălzirea locuinelor, lemne, peleţi, păcură), dar şi pentru pentru energia electrică.
”La poştă te prezinţi cu documentele justificative pentru consumurile energetice pe care vrei să le achiţi şi în acest fel prin poştă flexibilizăm ceea ce înseamnă posibilitatea de a deconta consumurile energetice. Pentru căldură în sistem centralizat este nevoie de un certificat de validare a datoriei, din partea asociaţiei de proprietari, ea ţine locul facturii”, a precizat Boloş.
Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise şi distribuite de Poşta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii. Sprijinul acordat populaţiei vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie va fi în valoare de 1.400 de lei, poate fi utilizat până la 31 decembrie 2023 şi va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, astfel:
- 700 de lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
- 700 de lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.
Cine va beneficia de această măsură
Conform propunerii de ordonanţă, vor beneficia de măsură:
a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
b) persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
c) familiile beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările şi completările ulterioare;
d) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.