15.000 de lei pentru cupluri! Gabriela Firea anunță 10.000 de dosare deja depuse
15.000 de lei pentru cupluri! Gabriela Firea a făcut un bilanț la împlinirea termenului de un an de la aprobarea Programului național pentru creșterea natalității. Proiectul vizează acordarea unui ajutor cuplurilor cu probleme de infertilitate.
Politicianul susține că programul a ajutat deja mii de cupluri cu probleme medicale. În plus, 10.000 de dosare au fost deja depuse. Totodată, zeci de sarcini au fost deja confirmate. Firea a mai precizat că primii copiii care sunt rezultatul direct al implementării acestui proiect se vor naște la finalul lui 2023.
Gabriela Firea susține, printr-un mesaj pe Facebook, că acesta a fost un proiect în care s-a „implicat mult” și a primit „sprijinul coaliției de guvernare”.
Programul oferă suma de 15.000 de lei cuplurilor infertile, bani care vor merge către proceduri de fertilizare in vitro.
„Programul prin care sunt sprijinite cu 15.000 de lei cuplurile infertile, pentru proceduri de fertilizare in vitro, este un ajutor real! Sunt deja 10.000 de dosare depuse și zeci de sarcini confirmate. Este sigur că vor fi rezultate bune. Primii copii se vor naște până la finalul acestui an și este o bucurie”, anunță Firea.
Creșterea natalității ar trebui să fie o prioritate națională
Fostul primar al Capitalei este optimistă că prin acest tip de proiecte România va depăși această „criză majoră”. Ea susține și că acest proiect vizează „susținerea familiilor, a cuplurilor infertile, prin accesul femeilor însărcinate la servicii medicale și prin sprijinirea copiilor”.
„În prima jumătate a acestui an s-au născut puțin peste 73.000 de copii, cei mai puțini din ultimii 145 de ani. Sunt datele provizorii publicate de Institutul Național de Statistică care arată că tot în primele șase luni au decedat de 1,6 ori mai mulți români decât s-au născut. Sunt date îngrijorătoare și despre care tot am vorbit în ultimii ani”, a anunțat senatorul PSD.
Ea a mai adăugat că deși discuțiile despre economie sunt importante, „fără măsuri clare pentru creșterea natalității și susținerea familiilor s-ar putea în viitor să nu mai rămânem prea mulți români în țară”.
Firea a anunțat și că „pentru actuala coaliție de guvernare este o prioritate această criză demografică”. Ea a precizat că a avut parte de tot sprijinul necesar în perioada în care a ocupar funcția de ministru al Familiei”.
Senatorul PSD prezintă întregul pachet de proiecte care vizează ajutorul acordat cuplurilor
Gabriela Firea a făcut un rezumat al proiectelor pe care le-a „lăsat” la Ministerul Familiei:
„Am lăsat la Ministerul Familiei tot pachetul dedicat creșterii natalității și susținerii familiilor, așa cum a fost el agreat:
– Vouchere de 1.500 de lei pentru plata after-school, creșă și grădiniță.
– Voucher Materna, în valoare de 2.500 de lei, pentru consultații și analize gratuite pentru viitoarele mame.
– Voucher de 1.500 de lei pentru tratamentele stomatologice ale copiilor.
– Cardul familiilor numeroase + cardul național pentru tineret.
– Concurs Național de Proiecte Pentru Familie”, explică reprezentantul PSD.
Senatorul și-a exprimat încrederea că „Guvernul condus de Marcel Ciolacu va găsi resursele necesare” pentru a „pentru a pune în aplicare aceste proiecte benefice pentru tinerii care își întemeiază o familie sau pentru cei care sunt proaspăt părinți”.