Anunțul momentului pentru 2 milioane de români! Aceștia se vor bucura de o creștere semnificativă a salariului lor. Mai exact, de la anul, adică din 1 ianuarie 2023, vor primi mai mulți bani la salariu.
Executivul a aprobat hotărârea de Guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Decizia stipulează ca nivelul acestuia să fie majorat la 3.000 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2023, faţă de 2.550 lei în prezent, a transmis Ministerul Muncii.
Cuantumul salariului minim brut pe ţară se va majora, începând de la 1 ianuarie 2023, de la 2.550 de lei, cât este în prezent, la 3.000 de lei, potrivit unei hotărâri oficializate de Executiv.
Majorarea salariului minim brut pe ţară cu 450 de lei
Totodată, o ordonanță de urgență prevede că, în anul 2023, pentru lucrătorii plătiți cu salariul minim brut pe țară, angajatorii vor datora taxe salariale doar pentru 2.800 de lei. Practic, 200 din cei 3.000 de lei vor fi scutiți de taxe.
HG 1.447/2022, ce a apărut vineri în Monitorul Oficial, prevede majorarea salariului minim brut pe ţară cu 450 de lei, începând cu ianuarie 2023.
„Începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată (…) se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 18,145 lei/oră”, scrie în proiect.
Românii care primesc mai mulțiu bani din 1 ianuarie 2023
În ceea ce privește OUG 168/2022 (articolul XXXVII), Guvernul a stabilit că, pentru lucrătorii care în 2023 vor avea salariul minim de 3.000 de lei, angajatorii vor plăti taxe salariale ca pentru 2.800 de lei, însă în anumite condiții stricte. Mai exat, pentru 200 de lei din salariul minim pe țară nu se datorează impozit pe venit și contribuții sociale.
Separat, tot prin acea ordonanță (articolul XLI) s-a stabilit majorarea salariului minim brut diferențiat din domeniul construcțiilor – de la 3.000 la 4.000 de lei. Pentru domeniul agroalimentar, salariul minim rămâne anul viitor tot de 3.000 de lei.
„Prin derogare (…), începând cu data de 1 ianuarie 2023 pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,194 lei/oră”, scrie în actul normativ.
2.181.134 de salariaţi vor primi bani mai mulți
Trebuie spus că pentru anul 2022, valoarea salariului minim brut pe ţară a fost stabilită, prin HG 1.071/2021, la valoarea de 2.550 de lei. Prin decizia luată de Guvern, salariul minim brut pe ţară se va majora, anul viitor, cu 17,6%. De majorarea salariului de bază minim la 3.000 de lei vor beneficia aproximativ 2,1 milioane de salariați, potrivit Ministerului Muncii.
Tariful orar va fi de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună. Stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2023 s-a făcut prin negociere şi acordul comun al Guvernului, reprezentanţilor patronatelor şi sindicatelor, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Tripartit.
De majorarea salariului de bază minim de 3.000 de lei vor beneficia 2.181.134 de salariaţi.
Încheierea de acte adiționale la la contractul individual de muncă
Trebuie menționat că prima obligație, cea de a modifica salariul minim, trebuie să se facă printr-un act adițional la contractul individual de muncă (CIM). Așa cum a fost stabilit prin HG 1.447/2022, salariul minim în 2023 va fi de 3.000 lei, ceea ce înseamnă că tuturor salariaților care au un salariu de bază mai mic de atât trebuie să li se majoreze salariul.
Codul muncii stipulează că „orice modificare (…) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiționat la contract, anterior producerii modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege”, ceea ce înseamnă că dacă de la 1 ianuarie 2023 salariul minim se va modifica, schimbarea formală trebuie făcută până cel târziu 31 decembrie 2022 (poate fi oricând mai devreme).
Deși o decizie internă colectivă ar fi suficientă pentru creșterea salariilor celor plătiți cu minimul brut pe țară, preferabilă ar fi încheierea de acte adiționale la CIM-urile lor. Acest punct de vedere a fost exprimat de Mihai Anghel, Managing Associate la Țuca Zbârcea & Asociații.
„Strict din perspectiva legii, pentru înregistrarea noului salariu în [Revisal] nu este nevoie de încheierea unor acte adiționale la contractele de muncă, fiind suficientă o decizie internă a angajatorului în acest sens. Cu toate acestea, recomandarea noastră ar fi ca și în această situație să se încheie acte adiționale la contractele de muncă”, a arătat Anghel.
Dacă pentru această primă obligație privind majorarea salariului minim brut angajatorii mai au aproximativ trei săptămâni la dispoziție, pentru cea de-a doua vor avea timp până la finalul lunii ianuarie 2023.
Inspectorii de muncă pot da amenzi de la 5.000 la 8.000 lei
Pentru transmiterea modificărilor privind majorarea salariul minim brut în Revisal, angajatorii vor avea la dispoziție maximum 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării. În condițiile în care 1 ianuarie pică duminică, zilele de 2 și 24 ianuarie sunt libere, asta înseamnă că termenul-limită este de 31 ianuarie 2023.
Termenul pentru transmiterea modificărilor în Revisal se regăsește în HG 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților. Cum menționam și anterior, transmiterea în Revisal a modificărilor făcute poate fi făcută oricând mai devreme de acest termen.
Netransmiterea la timp a modificărilor legate modificările salariului în Revisal poate fi sancționată de inspectorii de muncă cu amendă de la 5.000 la 8.000 lei.
În cazul angajaților din construcții, salariul minim al acestora va fi de 4.000 lei în 2023, conform OUG 168/2022. Asta înseamnă că aceiași pași menționați mai sus trebuie făcuți și de angajatorii din acest domeniu.