Se dau câte 450 de lei de la stat! Banii vin în fiecare lună. A apărut o lege nouă

bani, lei, pensii, pensii sub 2.000 lei

SURSA FOTO: Dreamstime

Noua Lege a învățământului preuniversitar, care va intra în vigoare în septembrie, a modificat regulile de până acum privind acordarea burselor școlare. Unele burse se vor redenumi, se vor schimba o parte din regulile de acordare, iar valoarea minimă se va stabili prin ordin al ministrului Educației, nu al Guvernului, cum era până în prezent.

Prima dintre aceste schimbări vizează bursele elevilor, ce apar în Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, aplicabilă din 3 septembrie 2023. Mai exact, valoarea lor minimă va fi stabilită prin ordin al ministrului educației, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, nu prin hotărâre de Guvern, așa cum a fost până în prezent

Excepție vor face însă, pentru anul școlar 2023-2024, cuantumul minim al burselor, care este stabilit chiar de Legea 198/2023.

Categoriile de burse

De asemenea, noua lege a reorganizat bursele școlare. În consecință, vor exista bursă de merit, bursă socială, bursă tehnologică și burse de excelență olimpică I sau II.

Bursa de merit este o formă de stimulare a performanței elevilor. Bursa socială, pe de altă parte, reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socioeconomic sau din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, pentru prevenirea abandonului școlar.

Bursa tehnologică este o formă de stimulare a elevilor care urmează învățământul tehnologic.

Potrivit avocatnet.ro, valorile stabilite pentru anul școlar 2023-2024 în cazul celor trei burse sunt:

  • bursă de merit – 450 lei/lună;
  • bursă socială – 300 lei/lună;
  • bursă tehnologică – 300 lei/lună.

Bursele de excelență olimpică I și II

Prin noile legi ale învățământului, au fost introduse și bursele de excelență olimpică I și II, care se acordă astfel:

  • bursa de excelență olimpică I se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II, III și mențiune, la olimpiadele școlare internaționale, respectiv campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român;
  • bursa de excelență olimpică II se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației.

Bursele de excelență olimpică se acordă lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. O excepție sunt elevii din ultimul an de studii liceale, care primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar.

Mai mult, noua lege prevede că bursele sociale și/ sau bursele tehnologice se pot cumula cu orice tip de bursă.

De asemenea, și elevii din școlile particulare vor beneficia de burse de la bugetul de stat. Aceștia vor putea primi:

  • burse de excelență olimpică I și II;
  • burse sociale, dacă sunt școlarizați fără taxe;
  • burse tehnologice, dacă se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin metodologia-cadru.

Modul de acordare a burselor de excelență olimpică

Valoarea lunară a burselor de excelență olimpică I/ internațională și II/ națională se diferențiază în funcție de nivelul distincției obținute:

  • pentru locul I – echivalentul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
  • pentru locul al II-lea – echivalentul a 75% din salariul de bază minim brut pe țară;
  • pentru locul al III-lea – echivalentul a 50% din salariul minim brut pe țară;
  • pentru mențiune – echivalentul a 25% din salariul minim brut pe țară;
  • bursa de excelență olimpică II/ națională este în cuantum de 700 lei/ lună și poate fi actualizat, anual, prin hotărâre a Guvernului.

HG 1.138/2022 prevede că în anul școlar 2022-2023, valorile burselor acordate elevilor sunt:

  • 500 de lei – pentru bursa de performanță,
  • 200 de lei – pentru bursa de merit și bursa de ajutor social,
  • 150 de lei – pentru bursa de studiu.