Veste foarte bună pentru mulţi români! Începând chiar de luna viitoare, ei vor primi mai mulţi bani, lună de lună, din partea angajatorilor. Cine este vizat de această măsură?
Veşti bune pentru toţi aceşti români! Vor primi bani în plus începând cu data de 1 aprilie.
Creşte valoarea tichetelor de creşă în România, din luna aprilie
Vorbim despre un proiect de ordin de la Ministerul Muncii, aflat în prezent în dezbatere publică, ce prevede majorarea valorii tichetelor de creşă cu 30 de lei, până la 600 de lei.
Tichetele majorate se vor acorda începând cu luna aprilie a acestui an, arată proiectul de ordin al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
„Pentru semestrul I al anului 2023, începând cu luna aprilie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 cu modificările ulterioare, este de 600 lei”, menţionează proiectul aflat acum în dezbatere.
În prezent, potrivit legislaţiei în vigoare, valoarea tichetului de creşă este de 570 de lei.
Tichetele de 600 de lei ar urma să fie acordate şi primele două luni ale semestrului II din acest an, respectiv august și septembrie 2023, mai indică proiectul Ministerului Muncii.
Ce sunt, mai exact, tichetele de creşă?
Tichetele de creşă pot fi acordate de către societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de muncă.
De aceste tichete pot beneficia angajații proprii, pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani și se asigura integral din costurile angajatorului.
Tichetele se pot acorda lunar angajaților care nu beneficiază de concediul și de indemnizația acordate pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap, pe baza de cerere.
Banii se pot folosi numai pentru achitarea taxelor la creşa unde este înscris copilul.
O altă iniţiativă legislativă ce priveşte tichete de creşă
Este important de menţionat că în Parlament, la acest moment, mai există şi un proiect de lege ce prevede acordarea contravalorii în lei a tichetelor de creșă, regula fiind acum de acordare doar pe carduri electronice de bilete de valoare a acestora.
Iniţiativa vine ca răspuns la imposibilitatea actuală a angajatorilor de a acorda acest beneficiu extrasalarial angajaților care se întorc la lucru din concediul de creștere.
Cu toate că se indexează anual valoarea acestui tichet, în practică, el nu este acordat, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ. Pe lista unităților emitente de bilete de valoare publicată de Ministerul Finanțelor, niciunul dintre emitenți nu are listate tichetele de creșă.