Schimbarea ar consta în acordarea posibilității soțului supraviețuitor, care este beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii, să beneficieze și de o pensie dintr-un alt sistem de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii și nebugetat.

Cum s-ar putea modifica Legea pensiilor

Mai exact, Legea 263 din 16 decembrie 2010 ar fi cea care va suferi modificări. În expunerea de motive a propunerii de modificare, se precizează faptul că, dacă în prezent, soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii, optează pentru o altă pensie, potrivit legii, din același sistem sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale, neintegrat sistemului public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit această situație.

Dacă legea se va schimba, supraviețuitorul beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii, deținător al unei pensii de urmaș, dintr-un alt sistem de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii și nebugetat, va putea beneficia de ambele pensii, cea din urmă neavând niciun fel de influență asupra bugetului public de pensii sau de asigurări sociale, fiind o contribuție suplimentară a persoanei la un alt sistem de asigurări sociale.

Urmașii persoanelor care cotizează, în timpul vieții, la mai multe case de pensii, au dreptul legal de a beneficia de pensiile de urmaș, separate de cele din sistemul public.

Pensionarii au primit prima tranșă de Contribuții de Asigurări Sociale de Sănătate

Vă reamintim că pe data de 1 martie, pensionarii au primitprima tranșă de Contribuții de Asigurări Sociale de Sănătate, spune președintele Casei Naționale de Pensii (CNPP), Daniel Baciu.

Acesta a precizat, la B1 TV, că CNPP a trebuit să aștepte publicarea noului act normativ pentru reglementarea restituirii CASS, pe fondul hotărârii luate de CCR la finalul anului 2022.

”Noi deja o parte din această Contribuție de Asigurări Sociale de Sănătate am restituit-o și în luna trecută, în luna februarie, vorbim de contribuția de sănătate pe luna ianuarie și cele patru zile din luna decembrie (…).

Noi acum am așteptat noul act normativ care să reglementeze restituirea contribuției de sănătate și pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a acestei hotărâri a Curții Constituționale (din 28 decembrie, n.r.), respectiv pe anul 2022, pe cele 12 luni”, a declarat Daniel Baciu.