Mii de pensionari din România vor beneficia de un nou ajutor financiar în decembrie, înaintea marilor sărbători creștin ortodoxe. Vârstnicilor li se vor acorda tichete de masă, care vor putea fi folosite doar în scopurile pentru care au fost concepute.
În România a fost implementat un nou ajutor financiar pentru pensionar. Oamenii vârstnici, din diverse regiuni ale țării, vor beneficia de tichete de masă. Sprijinul monetar va fi distribuit în funcție de bugetul primăriilor din fiecare oraș. La Brașov, de exemplu, există chiar și tichete sociale „Dar din suflet pentru seniori.”
Tichete de masă pentru pensionari
Legislația HCL nr. 71/2019 informează că de două ori pe an (de Crăciun și Paște) persoanele vârstnice, care au împlinit vârsta legală standard de pensionare, domiciliate în municipiul Brașov, vor beneficia de tichete de masă.
Inițiativa oficialităților brașovene, respectiv tichetele sociale ,,Dar din suflet pentru seniori”, se acordă sub formă de tichete sociale în valoare totală de 100 de lei. Acestea vor putea fi utilizate doar pentru achiziţionarea produselor alimentare.
Cine beneficiază de tichetele de masă
În categoria beneficiarilor intră toți cetățenii vârstnici cu domiciliul în municipiul Braşov, a căror vârstă este peste 65 de ani la bărbaţii şi peste 63 de ani la femeile. De asemenea, oamenii trebuie să aibă o pensie până în 1000 de lei. În plus, solicitantul nu trebuie să aibă datorii neeșalonate în bugetul local, conform romaniatv.net.
Actele necesare pentru tichetele de masă
– cuponul de pensie de pe luna anterioară solicitării şi/sau de pe luna în curs (original și copie xerox) al persoanei îndreptăţite;
– actul de identitate (BI/CI) original şi copie xerox;
– cerere de acordare a tichetelor completată de beneficiar.
Beneficiarii nedeplasabili sunt nevoiți să aducă următoarele acte:
– cupon de pensie al persoanei îndreptățite, pentru luna anterioară sau luna solicitării (original și copie xerox);
– actul de identitate (CI/BI) al persoanei îndreptățite (original și copie xerox);
– cerere completată de beneficiar prin care acesta solicită acordarea tichetelor;
– împuternicire (completată de beneficiar) (descarcă aici) pentru persoana mandatată să ridice tichetele;
– actul de identitate (CI/BI) (original și copie xerox) al persoanei împuternicite.
Actele enumerate sunt obligatorii, neprezentarea unui singur document duc la imposibilitatea acordării tichetelor sociale.
Când se dau tichetele de masă
Distribuirea tichetelor sociale se va face conform programului respectiv:
Luni, Marți, Miercuri, Vineri: 8.30-15.00 (pauză de dezinfecție: 11.30-12.00);
Joi: 8.30-17.00 (pauză de dezinfecție: 11.30-12.00; 14.30-15.00);
Tichetele de masa se vor distribui astfel:
1. Pentru pensionari – de la sediul Direcției de Asistență Socială din curtea interioară a primăriei.
2. Pentru persoanele cu handicap – de la camera 19 din Primăria Municipiului Medgidia (cam.19)
3. Beneficiarii din localitățile Valea Dacilor și Remus Opreanu vor primi tichetele la domiciliu
Predarea tichetelor sociale se face doar pe baza actului de identitate.