Se dau mii de euro de la UE ca să-ți iei mașină nouă! Veste bună pentru cei care au mașini second hand

maşini

Sursa: Dreamstime

Şoferii din România, care sunt oricum împinşi de la spate de stat să-şi schimbe maşinile vechi cu unele noi, mult mai puţin poluante, primesc o veste bună din partea Uniunii Europene. Cum ar putea fi ei sprijiniţi?

Vârsta parcului auto din România trebuie redusă cât mai repede, insistă guvernanţii.

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, a declarat de mai multe ori, în ultima perioadă, că autorităţile analizează posibilitatea unei noi taxe auto impuse maşinilor mai vechi de 15 ani, totul în ideea îndepărtării „rablelor” de pe şoselele României.

Susţinere financiară de la Bruxelles pentru renunţarea la maşinile vechi

Într-o vizită la Oradea, ministrul Mediului a explicat totuşi că măsura îndepărtării autoturismelor vechi de pe şosele va fi susţinută financiar de la Bruxelles.

La nivelul Uniunii Europene ar urma să se constituie un fond social de climă, astfel că, la un moment dat, românii care vor dori să-și schimbe mașinile vechi cu unele mai noi vor primi un ajutor financiar.

Până în anul 2050, presiunea va fi una foarte mare, atât în România, cât și în celelalte state membre UE, însă tendința va fi una foarte clară, și anume că trebuie redusă poluarea cu orice preț, a mai precizat Barna Tanczos, potrivit Antena 3.

Autorităţile locale vor participa şi ele la acest demers, nu doar cele centrale. Ele vor trebui să se asigure că se reducere cantitatea de dioxid de carbon emis de instituții precum școli, spitale sau primării.

În plus, românii care vor să renunţe la maşinile vechi ar putea fi susţinuţi şi de la bugetul de stat, ei urmând să primească despăgubiri care să reflecte valoarea mașinii pe piață. Asta înseamnă că aceștia vor putea primi bani atât de la nivelul Uniunii Europene, cât și de la autoritățile din țara noastră.

De ce ar fi mai bună o taxă diferenţiată?

Jurnalistul Alexandru Lancuzov a precizat, pentru Antena 3, cum ar putea arăta taxa la care se gândesc autorităţile.

„Cred că e bine să gândim o taxă diferențiată, în funcție de norma de poluare, de capacitatea cilindrică, de tipul carburantului și de anul fabricației.

Nu neapărat aș merge pe acest prag de 15 ani, pentru că, din experiență, știm că o mașină de 15 ani, cu un motor mic bine întreținut și pe benzină, poluează mai puțin decât o mașină relativ mai nouă, diesel, cu un motor foarte mare și prost întreținută.

Este o ecuație cu foarte multe elemente de luat în calcul, dar odată și odată trebuie atacată problema”, a declarat acesta.

Sursă foto: Dreamstime