Calculele arată că un român nu mai apucă să mai primească la pensie decât jumătate din cât a cotizat pentru că nu mai apucă să încaseze întreaga sumă reținută de stat cât a fost angajat!
O simplă demonstrație din aritmetica de bază arată că românii care cotizează la sistemul public de pensii nu mai trăiesc ca să încaseze toată suma cu care au cotizat la sistemul de pensii. Fiecare angajat contribuie puţin peste 20% din salariu pentru pensii.
Statul încasează banii timp de 35 de ani, iar pensia pe care o încasează oamenii de rând este de aproape 50% din salariu. În aceste condiţii, după o viaţă de muncă, un român apucă să primească de la stat în jur de jumătate din cât a cotizat la bugetul de pensii.
Moare românul, statul ia banii. Este corect?
Dintr-un salariu minim pe economie de 3.000 de lei brut, contribuţia la pensii este de 25%. Din aceştia, 21% merg către sistemul de pensii de stat, restul de aproape 4% merge către Pilonul 2.
Asta înseamnă că 35 de ani, un angajat plătit cu salariul minim pe economie cotizează la sistemul de pensii 249.900 lei, adică aproximativ 50.000 de euro, şi trăieşte să mai încaseze aproximativ 100.000 lei, adică 30.000 de euro.
Restul de 20.000 de euro pe care nu îi mai încasează rămân la bugetul de pensii şi sunt redistribuiţi de stat. Pensia care se încasează este de circa 45 la sută din salariu, potrivit Antena 3.
Uite unde poți afla când te poți pensiona
De acum, fiecare român care încă lucrează poate afla în mai puţin de un minut data la care se poate pensiona.
Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării.
Veste tristă pentru 1,8 milioane de români născuţi după 1968
Aceștia vor fi puternic afectaţi la pensii. Un calcul simplu arată problemele cu care aceştia se vor confrunta. Problemele demografice ale României se vor acutiza în următorii 20-30 de ani, declinul sistemului de pensii urmând să înceapă în anul 2030, când o mare parte din „decreței” vor ieși la pensie.
În prezent, numărul angajaților cu carte de muncă este puțin mai mare decât cel al pensionarilor, ceea ce conferă o oarecare stabilitate. Concret, numărul de salariaţi activi este la acest moment de 5,71 milioane persoane, potrivit datelor furnizate de către Inspecţia Muncii.
Dintre aceştia, 4,5 milioane de angajaţi sunt din mediul privat, iar 1,2 milioane lucrează la stat.