Proiectul de lege prin care se stabilește bugetul asigurărilor sociale pentru 2023 s-a aflat marți, 6 decembrie, în dezbatere la Ministerul Finanțelor. Acesta prevede, printre altele, majorarea ajutorului de deces cu aproape 700 de lei, de anul viitor.
Se dau în plus 700 de lei de la stat! Se întâmplă din ianuarie. Cine va primi peste 6 000 de lei
Așadar, proiectul de lege aflat marți în dezbatere prevede că valoarea ajutorului de deces va fi stabilită la 6.789 de lei, în cazul asiguratului sau pensionarului și 3.395 de lei, în cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului.
În acest fel, valoarea ajutorului de deces urmează să crească cu aproape 700 de lei peste valoarea din momentul de față, respectiv 6.095 de lei.
Trebuie menționat că proiectul trebuie adoptat la Guvern și Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial, astfel încât să fie aplicat.
Ajutorul de deces se acordă în baza unei cereri și a certificatului de deces
Amintim că ajutorul de deces se acordă în baza unei cereri și a certificatului de deces, potrivit Legii 263/2010. Totodată, de el beneficiază o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele sau curatorul.
În lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă poate beneficia de ajutorul de deces.
Trebuie menționat și că ajutorul de deces se acordă în baza unei cereri și a certificatului de deces. Astfel, banii trebuie ceruți, iar ajutorul se va achita în termen de trei zile lucrătoare de la depunerea solicitării.
Mai mult, ajutorul poate fi în continuare cerut, chiar dacă persoana decedată nu figurează ca asigurat sau pensionar în evidențele autorităților. În acest caz, valoarea ajutorului va fi jumătate din cuantumul pentru cei asigurați, arată Legea 263/2010.
Actele necesare acordării ajutorului de deces, după caz, sunt:
- cerere pentru acordarea ajutorului de deces (anexa nr. 11);
- certificat de deces (original şi copie);
- act de identitate al solicitantului (original şi copie);
- acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
- dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
- act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
- adeverință care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învățământ organizată potrivit legii (original);
- adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz;
- dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declarație pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces, după caz.