Vestea momentului în România. Se dau banii de pensii înapoi. Este vorba despre 67 de foști parlamentari care vor recupera pensiile speciale pe care le-au pierdut în urma adoptării, anul trecut, a unei legi în Parlament.
Cei 67 de parlamentari au dat în judecată în 2021 secretariatele generale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a-şi recupera pensiile speciale, iar acum au câștigat procesul colectiv la Tribunalul București.
Menționăm faptul că procesul a fost mutat de la o instanță la alta, până când în final, magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au fost nevoiţi să dea câştig de cauză reclamanţilor.
67 de parlamentari primesc înapoi banii de pensie
Decizia finală luată la Tribunal vine după ce anterior, pe 5 mai, CCR a decis că legea de abrogare a pensiilor parlamentarilor este neconstituţională.
Efectele hotărârii CCR au intrat însă în vigoare de abia la data de 10 iunie, odată cu publicarea motivării în Monitorul Oficial.
„Admite cererea în parte. Obligă pârâţii Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi Secretariatul General al Senatului să repună pe reclamanţi, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/ senator, în plată cu indemnizaţia pentru limita de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, şi pârâţii Parlamentul României – Camera Deputaţilor şi Parlamentul României – Senatul să plătească reclamanţilor, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/ senator, această indemnizaţie, începând cu data de 10.06.2022. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Cu apel în 30 zile de la comunicare”, se arată în decizia tribunalului, luată săptămâna trecută.
Călin Popescu Tăriceanu își primește pensia specială din nou
În ceea ce privește persoanele care ar urma să primească banii de pensii înapoi, printre aceștia se numără Călin Popescu Tăriceanu, care a avut cinci mandate de deputat, două de senator, a fost premier al Românii și de asemenea președinte al Senatului, lider PNL, dar și ALDE.
Un al doilea nume cunoscut este cel al deputatului PDL, Silviu Prigoană. La rândul său, și Dan Radu Rusanu, fost deputat și senator liberal, dar și fost preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară își va primi banii înapoi.
Amintim faptul că la începutul anului 2021, plenul Parlamentului a abrogat pensiile speciale încasate de senatori și de deputați. Pe de altă parte, anul acesta, în luna mai, CCR a decis că legea este neconstituțională.
În acest sens, zeci de foști deputați, dar și senatori au mers în instanță și au acționat Parlamentul pentru a-și recâștigă pensiile, lucru care s-a și întâmplat acum.