Consiliul Local Sector 1 a votat vineri, 25 noiembrie, proiectul pentru aprobarea măsurilor locale anticriză energetică, care prevedea acordarea unor tichete anticriză. Consilierii locali au propus și votat 10 amendamente.
„Proiectul privind tichetele anticriză a trecut de votul Consiliului Local al Sectorului 1 cu 25 voturi pentru și o abținere. PNL și PSD au adus modificări prin amendamente, care fac ca acest proiect să fie implementat mai greu, dar noi vom face ca acesta să fie rapid pus în practică. Amintesc că tot ei au spus într-o conferință de presă comună susținută azi dimineață că acest proiect este mită electorală. Acum au votat pentru așa-zisa mită. Iată ipocrizia uselistă în forma ei deplină, iată cum s-au făcut de râs singuri”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Hotărârea a fost adoptată cu amendamente depuse de consilierii locali PNL şi PSD Sector 1.
S-au luat măsuri anticriză pentru cetățenii din Sectorul 1
Potrivit unuia dintre amendamente, se aprobă măsuri destinate asigurării nevoilor energetice şi eficientizării consumului de energie în gospodăriile din sectorul 1, în sezonul rece 2022-2023, sub forma unor stimulente financiare pentru:
- ajutoare pentru încălzire,
- plata facturilor la serviciile destinate asigurării nevoilor energetice minimale pentru iluminat,
- încălzire optimă a locuinţei pe timp de iarnă, susţinerea facilităţilor de gătit şi asigurarea apei calde în locuinţă;
- achiziţionarea în cadrul locuinţei de echipamente eficiente din punct de vedere energetic necesare pentru iluminarea, răcirea, încălzirea şi asigurarea apei calde de consum pentru înlocuirea aparatelor de uz casnic depăşite din punct de vedere tehnic cu unele eficiente din punct de vedere energetic;
- achiziţia de produse şi servicii în vederea creşterii performanţei energetice a clădirilor ori pentru conectarea la surse de energie a locuitorilor Sectorului 1.
Stimulente de până la 3000 de lei pe gospodărie
Potrivit unuia dintre amendamente, măsurile anticriză se vor acorda diferențiat, pe gospodărie, în funcție de venituri/cap/ membru de familie, astfel:
- Pentru gospodăriile care realizează venituri/cap/ membru de familie până în pragul maxim al salariului minim net pe economie, vor fi acordate stimulente financiare în valoare de 3.000 lei/gospodărie;
- Pentru gospodăriile în care se realizează venituri/ cap/ membru de familie între salariul minim net pe economie și salariul mediu net pe economie vor fi acordate stimulente financiare în valoare de 2.000 lei/ gospodărie;
- Pentru gospodăriile în care se realizează venituri/ cap/ membru de familie peste salariul mediu net pe economie, vor fi acordate stimulente financiare, în valoare de 1.000 lei/gospodărie.
Primăria Sectorului 1 va publica, în perioada următoare, varianta finală a hotărârii Consiliului Local Sector cu toate amendamentele votate.