Se majorează salariul minim! Decizie fulger în Guvern. Se aplică din octombrie 2022

Surse guvernamentale de la Berlin au declarat pentru presa locală că Guvernul a elaborat un proiect de lege care prevede majorarea salariului minim, începând din luna octombrie a acestui an.

Potrivit proiectului, salariul minim va crește de la 10,45 euro pe oră, la 12 euro pe oră, scrie tagesschau.de, care mai notează că decizia se va aplica de la 1 octombrie 2022.

De asemenea, presa locală scrie că majorarea salariului minim al nemților a fost una dintre propunerile electorale venite din partea Partidul Social-Democrat, partid din care face parte cancelarul Olaf Scholz.

Datele oficială arată că aproape 20% dintre angajații din Germania primesc un salariu minim pe economie, în timp ce țări precum Polonia, Bulgaria și în general cele baltice, au o pondere mai mare în ceea ce privește angajații care primesc salariu minim pe economie.

În timp ce decizia este una bine venită de către angajați, companiile ar putea să o critice, având în vedere că acestea vor trebui să aloce fonduri suplimentare în valoare de 1,63 miliarde de euro pe an.

Inflația a ajuns la cel mai înalt nivel în Germania

Oficiul german pentru Statistică spune că inflația a fost de 3,1% în 2021, reprezentând cel mai înalt nivel din ultimii 30 de ani. În același timp, un sondaj recent arată că majorările de prețuri generează riscuri financiare grave pentru categoriile defavorizate.

Potrivit unui comunicat trimis săptămâna trecută de Oficiul german pentru Statistică, cel mai înalt nivel al inflației a fost atins în decembrie 2021, 5,3%, dar media pe anul 2021 a fost de 3,1%, scrie Die Zeit.

Majorarea tarifelor la energie şi la alimente, în contextul crizei pandemiei, a reprezentat principalul factor de amplificare a inflației în al doilea semestru al anului trecut. Tarifele la energie au fost majorate cu 10,4% în 2021.

Majorarea produselor de consum afectează categoriile defavorizate

Un sondaj efectuat de Institutul YouGov, citat de Die Welt, arată că 17% dintre cetăţenii germani care au venituri cumulate ale famiiilor sub 2.500 de euro pe lună fac faţă cu greu cheltuielilor curente, în timp ce 44% dintre cetăţenii germani sunt „foarte neliniştiţi” de instabilitatea financiară.

„Creşterea puternică a inflaţiei generează nelinişte pentru multe categorii de cetăţeni. Cheltuieile de consum, energia, carburanţii s-au scumpit, iar veniturile nu au ţinut pasul cu scumpirile. Scad şi rezervele financiare, întrucât conturile de economisire îşi pierd valoarea din cauza inflaţiei”, atrage atenţia Marco Bargel, director în cadrul Postbank.