Se dau mii de euro de la stat! Guvernul a anunţat oficial, chiar azi. Cine sunt beneficiarii

Sursă: Dreamstime

Super veste pentru români! Se dau până la 200.000 de euro de beneficiar de la bugetul statului. Guvernul de la București, prin vocea ministrului Economiei, Florin Spătaru, a făcut marele anunț. Despre ce este vorba?

A fost lansat proiectul pentru finanțarea Programul de Tranziție către Economia Circulară

Ministerul Economiei a anunțat lansarea în dezbatere publică a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru finanțarea Programul de Tranziție către Economia Circulară pentru industria prelucrătoare.

Acest proiectul urmărește atât dezvoltarea de sectoare industriale noi, cât și revitalizarea sectoarelor industriale tradiționale prin procesarea și utilizarea resurselor deja existente și a deșeurilor care au un impact negativ accentuat la nivel național și la nivel internațional.

Economia circulară trebuie să fie un obiectiv de management pentru orice companie din România. Principiile promovate prin economia circulară generează un dublu efect, respectiv protejarea mediului și dau plus valoare pe lanțul economic.

Pentru încurajarea unor astfel de planuri de management la nivelul companiilor, Ministerul Economiei a elaborat un Mecanism de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Programul de Tranziție către Economia Circulară pentru industria prelucrătoare.

Toți cei care depun proiecte de investiții în care vor include componenta de economie circulară vor beneficia de sprjin financiar între 15.000 și 200.000 de euro din partea statului”, a declarat vineri Florin Spătaru, actualul ministru al Economiei.

Suma maximă acordată unui beneficiar este de 200.000 euro

Menționăm faptul că actul normativ stabilește categoriile de activități care pot beneficia de finanțare, precum și criteriile de eligibilitate care trebuie respectate. Activitățile vizate sunt:

  • transfer tehnologic pentru consolidarea economiei circulare;
  • dezvoltarea activităților de cercetare-inovare, proiectare ecologică a produselor și serviciilor care să promoveze principiile economiei circulare;
  • înființarea și/sau dotarea și operarea de centre de reparații și recondiționare a bunurilor;
  • dezvoltarea activităților de reciclare a deșeurilor etc;

Suma maximă acordată unui beneficiar pentru un interval de până la 16 luni este egală cu echivalentul în lei a 200.000 euro, plată eşalonată, pe bază de documente justificative. Suma minimă acordată unui beneficiar pentru un interval de până la 16 luni este egală cu echivalentul în lei a 15.000 euro. Cheltuielile vor fi suportate în procent de 85% de la bugetul de stat, restul de 15% din surse proprii ale beneficiarilor, scrie într-un comunicat de presă emis de către Ministerul Economiei.

Economia circulară este o soluție alternativă la actuala economie liniară, fiind bazată pe o mentalitate de tipul „exploatare, fabricare, consum și aruncare”.

Este un model care se bazează pe principiile de eliminare a deșeurilor, de păstrare a bunurilor materiale și de regenerare a sistemelor naturale.

„O economie circulară își propune să redefinească creșterea, concentrându-se pe beneficii la nivelul întregii societăți. Acest lucru presupune decuplarea treptată a activității economice de consumul de resurse finite și eliminarea deșeurilor din sistem”, potrivit Ellen MacArthur Foundation.