Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat în ziua de joi că executivul a aprobat schema de ajutor de stat pentru investiții majore în economie, care, împreună cu alte măsuri de intervenție și sprijin contribuie la trecerea la o economie de producție.
Astăzi a fost aprobat un ajutor de 200 de milioane de euro
Mai precis, ministrul a spus la briefingul de la finalul ședinței de Guvern că astăzi (n. red. 21 aprilie) s-a aprobat schema de ajutor de stat pentru investiţii majore în economie. Este vorba despre o schemă de 200 milioane de euro, care vizează industria prelucrătoare, pe transporturi, pe asistenţa sanitară şi socială.
„Azi s-a aprobat schema de ajutor de stat pentru investiţii majore în economie, o schemă de 200 milioane de euro, cu accent pe industria prelucrătoare, pe transporturi, pe asistenţa sanitară şi socială. Practic reîncepem o nouă etapă foarte bine ţintită, pentru că la un moment dat o să revenim şi în zona aceasta de soluţii cu privire la creşterile de preţuri sau la elemente de efecte negative pe care le simţim şi în economie, dar şi în societate. Singura soluţie este să avem producţie, să avem procesare, să avem fabrici, să avem unităţile noastre şi să reducem dependenţa de importuri.
Practic, această schemă de ajutor de stat, împreună cu celelalte măsuri gândite de intervenţie şi de sprijin în economie duc la ceea ce am mai spus, la trecerea la economia de producţie într-un mod mult mai alert. Nu stăm neapărat să vedem de unde găsim formule sau elemente inovatoare din perspectiva finanţării, ne folosim de banii din bugetul de stat, ne folosim de flexibilizarea fondurilor europene şi anticipăm într-un fel anumite elemente(…) Continuăm anticipând şi adaptându-ne permanent la ceea ce este necesar pentru România”, a declarat Adrian Câciu.
Proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor
Acesta a subliniat că proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor şi a ţinut cont foarte mult şi de observaţiile care au venit din partea mediului de afaceri. Totodată, ministrul a precizat că Executivul vrea să mai vină cu două scheme de ajutor de stat până la jumătatea anului, care vor fi integrate, pe de o parte, în finanţare europeană şi, pe de altă parte, în fonduri de la bugetul de stat, şi vor viza mai ales zona de prelucrare, de procesare.
Potrivit datelor transmise recent de Ministerul Finanţelor, schema de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 807/2014, pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie, a fost elaborată în baza Regulamentului nr. 651/2014 şi are un buget de 6,38 miliarde de lei.
Până în momentul de față, din bugetul total alocat schemei, 1,8 miliarde de lei au mai rămas de angajat în perioada martie 2022 – decembrie 2023, sumă care nu poate fi majorată, deoarece s-ar încălca prevederile Regulamentului 651/2014.