Programul Rabla pentru becuri urmează să fie lansat în perioada următoare a anunțat marți ministrul Mediului, Tanczos Barna. Potrivit oficialului, acesta va presupune acordarea unui voucher de 200 de lei la predarea unui bec vechi, bani care vor putea fi utilizați pentru a cumpăra becuri de tip LED, eficiente energetic.

Programul va avea un buget de 400 de milioane de lei

Ministrul a precizat că propunerea pentru noul program a venit de la AFM iar bugetul este de 400 de milioane de lei.

„Trebuie să vorbim despre soluțiile cu efect real, pentru că vorbim de gospodării unde schimbarea becurilor va avea un efect de 50%, dar vorbim de gospodării unde schimbarea becurilor nu atinge nici 5% pentru că acolo unde sunt foarte multe instalații electrice consumatoare, schimbarea becurilor nu va aduce un avantaj.

În gospodăriile unde este un televizor și un aparat radio, acolo da, schimbarea becurilor poate însemna un pas uriaș înainte. Unii cetățeni vor aplica pentru așa ceva, alții merg să își ia becurile noi, mai eficiente, și nu așteaptă un program național.

Propunerea AFM este un voucher cu o valoare de 200 de lei și trebuie dus la un centru becul vechi, e același principiu care se aplică și la celelalte programe Rabla. Aduci un bec vechi și primești un voucher pentru a cumpăra unul mai eficient din punct de vedere energetic”, a spus Tanczos care a precizat că voucherul nu va fi condiționat de numărul de becuri predate.

Ministrul Tanczos Barna a explicat că, în momentul de față, programul se referă strict la becuri de tip LED. Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a elaborat deja Ghidul Rabla pentru becuri, iar modificarea de buget pentru AFM va cuprinde inclusiv bugetul pentru Rabla becuri.

Se bazează pe sistemul de la Rabla electrocasnice

Amintim că, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat recent că este posibil ca în programul „Rabla pentru electrocasnice” să fie introduse şi becurile cu led.

„Conform dispoziţiilor Coaliţiei şi după discuţiile cu domnul prim-ministru, AFM a elaborat Ghidul pentru Rabla pentru becuri. Am pregătit modificarea de buget, care va intra în şedinţa de Guvern, probabil săptămâna viitoare, în prima şedinţă de Guvern. Suma pe care am propus-o este de 400 de milioane de lei, iar Ghidul va apărea probabil zilele următoare, în consultare publică, pe site-ul ministerului”, a precizat Barna Tanczos, după conferinţa „Cum salvăm industria românească de mobilier şi de produse din lemn”, organizată de Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România.

El a subliniat că propunerea pe care a pregătit-o se bazează pe sistemul de la Rabla electrocasnice.