Se dau noi zile libere pentru români? O nouă minivacanță în ianuarie. Cine ar putea beneficia

Sursă: Dreamstime

Se dau noi zile libere pentru români?! O parte din angajați ar putea avea parte de o nouă surpriză la începutul anului viitor, însă șansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mici.

Se dau noi zile libere pentru români?! Anunțul venit chiar acum. Milioane de oameni sunt vizați

Două propuneri legislative care se află deja pe masa Camerei Deputaților prevăd ca zilele de 6 și 7 ianuarie să fie libere, însă șansele ca acest lucru să se întâmple sunt minime.

Prima propunere a fost înregistrată la Senat încă din luna martie a acestui an și prevede ca ziua de Bobotează, adică 6 ianuarie, să fie adăugată pe lista zilelor de sărbătoare în care nu se lucrează. În luna mari, propunerea a trecut de Senat, iar în septembrie a primit un aviz favorabil pentru a fi adoptată de către deputați, dar nici până în acest moment, propunerea legislativă nu a intrat pe ordinea de zi.

A doua propunere a fost înregistrată la Senat în luna septembrie a acestui an, iar la începutul lunii decembrie a fost adoptată tacit, nefiind dezbătută și votată în termenul legal. Potrivit acestei propuneri, zilele de 6 și 7 ianuarie ar trebui să fie libere naționale, însă nici această propunere nu a intrat pe ordinea de zi.

Românii s-ar putea să nu beneficieze de noi zile libere

Cu toate că ambele propuneri sunt aproape de adoptare, exită riscul ca niciuna dintre ele să nu se aplice până anul viitor și asta din cauză că nu mai este timp.

Concret, agenda deputaților arată până la începutul vacanței parlamentare (23 decembrie) nu va exista nicio ședință de vot.

Există posibilitatea ca deputații să se reunească în timpul vacanței parlamentare (23 decembrie – 1 februarie) și să convoace o sesiune extraordinară de vot, însă acestea tot nu ar putea intra în vigoare până la 6 ianuarie.

Orice propunere legislativă care trece de Camera Deputaților trebuie să fie depusă la Secretarul general pentru a se constata dacă este sau nu constituțională, iar aici trebuie să stea între două și cinci zile. Prima propunere, la care a fost stabilită procedura de adoptare de urgență, trebuie să stea două zile, iar cealaltă propunere trebuie să stea mai mult deoarece nu a fost stabilită nicio astfel de procedură.

Ulterior, proiectul urmează să ajungă la președintele Klaus Iohannis pentru a fi promulgată. După semnătura șefului statului, proiectul de lege trebuie să intre în Monitorul Oficial, iar acest lucru se întâmpla în cea de-a treia zi de la publicare.

Drept urmare, zilele de 6 și 7 ianuarie nu vor fi libere în acest an din cauză că nu mai este timp