Vești bune pentru acești români! Vor primi 2.053 de lei. Sunt vizate 500.000 de gospodării

Ministrul Muncii a reamintit că, prin aplicarea de la 1 noiembrie 2021 a legii consumatorului vulnerabil, numărul gospodăriilor beneficiare se va dubla și va crește nivelul de venituri.

„Sezonul rece din acest an va fi dificil pentru cei vulnerabili, în contextul creșterilor de prețuri, iar responsabilitatea noastră este să venim cu soluții aplicabile în timp foarte scurt, pentru ca oamenii să primească sprijin la plata facturilor.

Împreună cu ministrul de finanțe, Dan Vîlceanu, am avut astăzi o discuție cu reprezentanții structurilor asociative ale administrației locale, pentru că, potrivit normelor metodologice pe care le vom adopta în Guvern, rolul cel mai important în acordarea sprijinului pentru consumatorii vulnerabili revine primăriilor”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

Despre ce sume este vorba?

Potrivit celor scrise de Raluca Turcan, numărul gospodăriilor beneficiare se va dubla și va crește nivelul de venituri până la care se acordă dreptul de „la 800 lei la 1.386 lei pe persoană din familie și de la 1082 lei la 2053 lei pentru persona singură, iar numărul de beneficiari estimați se ridică la peste 500.000 de gospodării”

„Astfel, primăriile au obligația să tipărească formularele de cerere, să organizeze preluarea și înregistrarea solicitărilor, să le analizeze și să emită dispozițiile de stabilire a drepturilor, să facă o centralizare a acestora, să avizeze borderourile de plată și să facă, din 6 în 6 luni, verificările prevăzute în lege.

Am clarificat astăzi, cu reprezentanții structurilor asociative ale administrației locale, detaliile tehnice ale procedurii și am făcut un apel la mobilizare din partea tuturor, pentru ca aceasta să se deruleze fără întârzieri. Obiectivul nostru este ca legea consumatorului vulnerabil să se aplice la fel de eficient și rapid în toate comunitățile, indiferent de resursele și capacitățile specifice ale fiecărei administrații locale.

La rândul lor, agențiile județene de plăți și inspecție socială sunt pregătite să colaboreze îndeaproape cu primăriile și să le sprijine în demersurile lor. Este nevoie ca toate instituțiile să se comporte cu responsabilitate maximă, iar regulile să fie bine înțelese de toți cei implicați, pentru că numai astfel putem avea o reacție fermă în sprijinirea categoriilor vulnerabile.

Reamintesc că, prin aplicarea de la 1 noiembrie 2021 a legii consumatorului vulnerabil, numărul gospodăriilor beneficiare se va dubla și va crește nivelul de venituri până la care se acordă dreptul la 800 lei la 1.386 lei pe persoană din familie și de la 1082 lei la 2053 lei pentru persoana singură, iar numărul de beneficiari estimați se ridică la peste 500.000 de gospodării”, a conchis ministrul Muncii.

sursa foto: Aleph.ro