Veşti bune pentru câteva mii de români: s-a anunţat în mod oficial că, în acest an, vor primi mai mulţi bani din partea autorităţilor. Creşterile ajung până la 100 de lei.
Bugetul Sectorului 5 al Capitalei a fost aprobat de către Consiliul Local, iar acest lucru va permite o serie de măsuri extrem de necesare, printre care se numără şi mărirea burselor de performanţă pentru elevi, a precizat primarul Daniel Florea. În plus, vor creşte şi bursele sociale acordate unora dintre elevii din sector.
Bursele de merit
“În 2019 au fost 12.236 de elevi cu bursă.
Au 573 de copii care au primit burse de performanță pentru participare la concursuri, olimpiade și alte competiții naționale. Lor le creștem bursa de la 400 de lei la 500 de lei.
Am avut 721 de copii cu media 10. Și lor le creștem bursa de la 400 la 500 de lei.
Am avut 3291 de copii cu note între 9,50 și 9,99. Le creștem bursă de la 250 la 300 de lei.
Am avut 2376 de copii cu note cuprinse între 9.00 și 9,49. Le creștem bursa de la 150 la 250 de lei.
Am avut 1829 de copii cu media cuprinsă între 8,50 și 8,99. Le creștem bursă de la 150 la 200 de lei”, a explicat primarul Daniel Florea.
Bursele sociale
Primarul Sectorului 5 a detaliat şi situaţia burselor sociale. El a precizat că acestea pot fi cumulate cu bursele de merit, însă vor fi acordate doar dacă elevul are nota 10 la purtare.
“Bursa de studiu în valoare de 150 de lei cu media de peste 7,00 și cu venit mic – 343 de copii în situația asta.
Bursa de ajutor social – 2790 de copii cu media sub 7,00 primesc tot 150 de lei.
Bursa de ajutor ocazional – 44 de copii primesc tot 150 de lei.
Toate aceste burse sociale se acordă numai dacă elevul are 10 la purtare și ele pot fi cumulate cu bursa de merit. Am mărit cuantumul burselor pentru că sper din toată inima să avem mai mulți copii cu note mai mari și mai mulți copii cu media 10 la purtare în 2020”, a mai explicat primarul, potrivit stiripesurse.ro.