Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a explicat că voucherele care se acordă ca sprijin pentru costurile la energie vor continua, precizând că anul acesta se vor acorda în avans.
De asemenea, liberalii au propus și o schemă privind alocarea a 2,1 miliarde de euro, fonduri de coeziune, către zona de energie, fiind vizate categoriilor sociale cu probleme.
Voucherul de anul acesta o să fie plătită în avans
„Domnul Boloș, în primul rând, a vrut să transmită public că aceste ajutoare de 50 euro pentru două luni o să continue și în 2023. Acele vouchere care se dau celor care au nevoie de sprijin pentru a trece această perioadă extrem de dificilă, din punct de vedere al costurilor energiei, o să fie acordate.
Voucherul de anul acesta o să fie plătită în avans. Se va încerca prin OUG. Nu cred că va avea nicio problemă să treacă, prin care, practic, se va face plata pentru luna ianuarie în decembrie, ca oamenii să aibă acest voucher de sărbători. La fel, prin această OUG se va continua și în decursul anului 2023.
Suplimentar, noi, liberali am propus și o să propunem în Coaliție o schemă mult mai detaliată de cheltuire a celor 2,1 miliarde de euro pe care i-a discutat cu Comisia, ceea ce reprezintă cam 10% din fondurile de coeziune de la Bruxelles, să fie direcționați către zona de energie (…) direct categoriilor sociale cu probleme, care sunt afectate de acest lucru, iar restul să fie sub formă de granturi care se acordă capitalului de lucru pentru zona de IMM”, a declarat Ionuț Stroe la TVR 3.
Ajutor de 700 de lei pe sezon
El a precizat că, cel mai probabil PSD o să propună o scădere a vârstei pentru care se acordau aceste ajutoare pentru sărăcie energetică, de la 65 la 60 de ani, astfel încât să cuprindă mai mulți oameni și plafonul maxim de venituri va crește la 2.000 de lei de la 1.500 de lei. În felul acesta, o să fie cuprinși mult mai mulți oameni, a explicat liberalul.
„Cel mai important lucru este ajutorul pe care o să-l plătim din bani europeni, care o să fie în cuantum de 500 până la 700 de lei pe sezon. O să fie descris în acest act normativ și cel aferent pe anul în curs o să fie plătit la finalul lunii ianuarie sau la începutul lunii februarie, anul viitor. 700 de lei, din discuțiile pe care le-am avut cu prim-ministrul, am înțeles că se va merge pe 700 de lei pe sezon, practic, cele 5 luni de iarnă, cele 5 luni care necesită plăți suplimentare la energie adică: noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie și martie.
În momentul de față se încearcă această variantă pe care a descris-o domnul Boloș și ar fi o soluție foarte eficientă să se ofere oamenilor acest beneficiu. Prima tranșă, din câte am înțeles, o să fie cel târziu februarie 2023 și indiferent când o să fie aprobat actul normativ, banii aferenți anului viitor, 2023, se vor da înaintea sezonului, adică o să fie livrați în jurul lunii septembrie anul următor. Celelalte fonduri din aceste 2,1 miliarde de euro o să fie direcționați către companiile din România, ca și granturi de capital pe zona aceasta de energie.
Ca să fiu foarte bine înțeles, este vorba de fonduri nerambursabile pentru IMM-uri”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL.