Pensia de asistență socială este o prestație financiară din partea statului italian care este acordată persoanelor care nu au suficiente resurse financiare pentru asigurarea costurilor de subzistență.
Cetățenii străini trebuie să îndeplinească mai multe condiții
Așadar, pensia socială este o pensie minimă social garantată care acoperă nevoile de bază ale persoanei. Totuși, cetățenii străini, inclusiv cei români, trebuie să îndeplinească mai multe condiții pentru a avea dreptul la pensia socială.
În primul rând, persoana trebuie să aibă rezidența efectivă, stabilă și continuă de cel puțin 10 ani pe teritoriul Italiei de cel puțin 10 ani.
De asemenea, aceasta trebuie să aibă minim 67 de ani. Cetățeanul străin trebuie să aibă și venituri reduse, sub limita prevăzută de lege.
Limita de venit care nu trebuie depășită pentru anul 2023 este de 6.542 euro pe an pentru persoanele necăsătorite și de 13.085 euro pentru căsătoriți.
Cuantumul maxim al pensiei sociale din Italia este de aproximativ 503 euro/lună
În 2023, cuantumul maxim al pensiei sociale din Italia este de aproximativ 503 euro/lună. Pensia se va primi timp de 12 luni, plus a 13-a pensie de la sfârșit de an.
Pentru a solicita pensia socială, persoana trebuie să se adreseze biroului local al Institutul Național de Asigurări Sociale din Italia (INPS) și să depună o cerere.
Este important să se completeze cererea cu toate informațiile necesare și să se furnizeze toate documentele relevante.
Persoanele care primesc pensia socială trebuie să declare dacă situația lor financiară s-a îmbunătățit
Persoanele care primesc pensia socială trebuie să declare veniturile lor și să informeze INPS dacă situația lor financiară s-a îmbunătățit.
Venitul de declarat este cel din anul în care se face cererea. Totodată, solicitantul de prestație poate declara venitul din anul precedent ca prezumtiv, în contextul în care nu este posibil să se declare în avans care va fi venitul pentru anul respectiv.
În anul următor, INPS va ajusta suma plătită în raport cu suma datorată. Mai mult, este important de menționat că pensia socială poate fi supusă unor controale periodice pentru a verifica dacă persoana îndeplinește în continuare criteriile de eligibilitate.
Trebuie menționat și că oensia socială nu poate fi transferată în străinătate. În cazul în care beneficiarul părăsește Italia și se stabilește în altă țară, acesta pierde dreptul la pensie socială.