Ministrul Energiei, Virgil Popescu vine cu explicații pentru toți românii. Potrivit acestuia, ordonanţa de Guvern cu privire la compensarea preţurilor la energie electrică şi gaze a fost aprobată şi vizează 5,2 milioane de gospodării la energie electrică şi 2,2 milioane de gospodării conectate la reţeaua de gaze.

În ceea ce privește mecanismul noii măsuri, potrivit ministrului, este vorba despre ceva foarte simplu, iar oamenii nu vor fi nevoiți să facă absolut nimic, ci doar să urmărească în ce categorie de încadrează.

„În şedinţa de Guvern de astăzi am aprobat ordonanţa de guvern cu privire la compensarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. Vorbim de o compensare pentru 5,2 milioane de gospodării la energie electrică, aproximativ 13 milioane de români, deci 65% din populaţia României, şi de 2,2 milioane de gospodării conectate la reţeaua de gaze dintr-un total de 3,6 milioane, aproximativ tot peste 65% din total populaţie conectată la reţeaua de gaze.

Mecanismul va fi unul foarte simplu, va fi un mecanism prin care oamenii nu trebuie să facă absolut nimic, doar trebuie să urmărească să se încadreze în tranşele de consum”, a spus Popescu, la finalul şedinţei de Guvern.

Totodată, el a vorbit și despre consumul mediu lunar de energie. Potrivit acestuia, este vorba despre 30 de KW şi 200 de KW. În ceea ce privește ajutorul oferit de Guvern, potrivit ministrului, este vorba despreo. compensare de aproape 210 de lei.

Banii vor veni de la bugetul de stat, din dividendul suplimentar al Hidroelectrica, a mai adăugat acesta.

Câți bani primesc românii pentru facturi

„Practic, în perioada de 5 luni vorbim de un consum între 150 de KW şi 1000 de KW, pe 5 luni maxim. Vorbim de o abatere atât lunară, cât şi pe perioada de iarnă de 10%, deci, dacă cumva cineva consumă mai mult de 200 de KW – consumă 210, 220 de KW – se va încadra. Nu suntem absurzi, înţelegem că totul este estimat şi atunci avem abatere de 10%, atât la perioada lunară, cât şi la perioada celor 5 luni.

Vorbim de o compensare de 21 de bani pe KW, practic 210 lei pe MW, o compensare de 21 de bani, care reprezintă media aritmetică a tarifelor reglementate de transport şi de distribuţie şi de sistem ale energiei electrice pe toate cele 8 regiuni ale României. Practic, de la bugetul de stat, din dividendul suplimentar al Hidroelectrica compensăm tariful de transport, de distribuţie şi de sistem al energiei electrice. Compensarea atât la energie electrică, cât şi la gazele naturale se va face faţă de un preţ de referinţă de 68 de bani pe KW. Deci, practic, orice preţ care este mai mare de 68 de bani pe KW va beneficia de compensare”, a spus Popescu.

În același timp, ministrul vine și cu un exemplu pe care românii să îl înțeleagă. Potrivit acestuia, pentru un consumator de 100 de KW cu un tarif de 90 de bani, este vorba de 90 de lei, fiind obținută o compensare de 21 de lei.

El a oferit şi un exemplu în acest sens, unul pe care l-a mai menţionat în această perioadă.

„La un consumator de 100 de KW, dacă are un tarif de 90 de bani pe KW atunci 100 de KW înseamnă 90 de lei. 21 de bani pe KW înseamnă o compensare de 21 de lei. Va plăti în total 90 minus 21 de lei, va plăti 69 de bani pe KW. Asta înseamnă că este cu un ban peste acel preţ de referinţă.

Dacă preţul este mai mic de 90 şi este 80 de bani pe KW, atunci minus 21 va însemna 59 de bani, dar este sub 68 şi va plăti 68 de bani. Practic, sub preţul de referinţă, care este cel mai mic preţ din piaţă, mai mic ca şi anul trecut, este preţul cel mai mic din piaţă, nu se va face o compensare. Vor fi avantajaţi cei care au un preţ în jurul preţului de referinţă să se mute de la un furnizor care are preţul mai mare pentru că compensarea va fi în sumă fixă”, a explicat ministrul.

Ce se întâmplă cu facturile la gaze

În ceea ce privește situația facturilor la gaze naturale, Virgil Popescu susține că aceași măsură se aplică și în acest caz, Guvernul compensând 25% din valoarea gazului.  El a mai subliniat faptul că niciun consumator nu va fi defavorizat în această iarnă.

„La gazele naturale, practic, vorbim de acelaşi lucru. Preţul de referinţă este de 150 de lei al gazului, care este cel mai mic preţ. Este acelaşi preţ ca şi cel de anul trecut pentru anumiţi furnizori. Vom compensa 25% din valoarea gazului. Dacă 25%, această compensare, va depăşi 125, atunci va lua întreaga compensare.

Dacă va fi sub 125 de lei, atunci evident vom plafona la 125 de lei. Mai mult, pentru consumatorul vulnerabil, dacă din schema de compensare a consumatorului vulnerabil aceasta este mai defavorizantă decât această schemă de funcţionare, diferenţa pe care ar pierde-o românii va fi suplimentată prin această schemă. Practic, nimeni în această iarnă nu va fi defavorizat”, a dat acesta asigurări.

În același timp, ministrul Energiei a mai adăugat că prin această ordonanţă, se repară o greşeală şi se reintroduc compensaţiile pentru locuitorii din satele izolate din Delta Dunării şi din Munţii Apuseni.

„Dacă cumva o schemă de consumator vulnerabil aduce mai puţine beneficii decât această schemă, prin această lege de asemenea reparăm o greşeală care s-a strecurat şi care fost votată şi în Parlament. Acele compensaţii de 50% pentru energia electrică, gazele naturale şi energia termică pentru locuitorii din satele izolate din Biosfera Deltei Dunării şi din Munţii Apuseni le-am reintrodus prin această ordonanţă, iar acei oameni care trăiesc în acele zone vor beneficia de ce au beneficiat şi în anii precedenţi separat, în afara acestei ordonanţe.

Mai mult, dacă vom asista pe piaţă la modificări esenţiale ale preţului, dăm posibilitatea să intervenim nu prin lege, printr-o hotărâre de Guvern, aşa fel încât să putem modifica aceste tranşe, aceste ajutoare de 21 de bani şi de 25% în cazul în care situaţia la faţa locului o va permite”, a susţinut acesta.

Totodată, Virgil Popescu a mai menţionat că a fost modificată cifra pentru compensare, în contextul în care s-a dorit un sistem şi mai simplu decât a fost propus prima dată.

„Aţi observat că vorbim de o altă cifră, vorbim de 21 de bani, nu de 18 bani, pentru că am gândit să fie un sistem şi mai simplu decât l-am propus prima dată. Practic, tariful de distribuţie şi tariful de transport şi cel de sistem adunate împreună dau o sumă mai mare decât 18 bani şi am zis să vină în beneficiul cetăţenilor”, a adăugat ministrul.

De ce nu se plafonezază prețul energiei

El a fost întrebat și care este motivul din cauza căruia România nu recurge la o plafonare a preţului la energie, aşa cum au făcut Spania sau Franţa. În acest context, ministrul precizează că plafonarea prețului la producător este exclusă și nicio țară nu va face așa ceva.

Acesta a prezentat și diferențele dintre măsurile luate de Spania și România, dar și cum au fost acestea posibile.

„Plafonarea preţului la producător înseamnă excluderea investiţiilor sau întârzierea acestora, prelungirea deciziilor de investiţii. Spania, care nu este producător de gaze naturale, a plafonat preţul la gaz natural pe piaţa spaniolă. Diferenţa de preţ între preţul plafonat şi preţul pieţei va fi suportat de la bugetul de stat. România este producător. Cred că trebuie să vedem specificul fiecărui stat. Dacă vreţi să îi spuneţi plafonare putem spune că inclusiv sistemul pe care îl avem şi l-am aplicat în acest moment este un fel de plafonare indirectă, trage în jos preţul şi permite un mecanism şi mai abrupt în cazul în care preţurile se duc în sus, de tragere în jos a acestui preţ, practic de a pune un capac, să îi spunem aşa, pe preţ.

Haideţi să vedem cum evoluează lucrurile, să vedem exact…eu am citit mecanismul din Spania, ştiu şi ce măsuri au luat Franţa şi Italia până acum. În afară de mecanismul spaniol alt mecanism de plafonare nu există. Franţa are un mecanism de acordare a unor vouchere pentru energie în acest moment. Practic, tot o compensare. Haideţi să vedem cum evoluează”, a mai spus Popescu.