Un număr de 35.511 tineri, dintre care 1.475 cetățeni români, vor primi permise de călătorie din partea Comisiei Europene. Acest lucru e posibil datorită programului DiscoverEU (care este parte a programului Erasmus+).

Acest anunț a fost făcut, luni, de Comisia Europeană.

DiscoverEU, ca parte a programului Erasmus+, oferă rezidenților în vârstă de 18 ani din statele membre ale UE și din țările asociate la Erasmus+ posibilitatea de a călători gratuit în întreaga Europa. Ei pot explora diversitatea sa culturală și istorică, conform unui comunicat de presă al Comisiei Europene.

Număr record de participanți la programul DiscoverEU

Prin aceste permise, tinerii călători pot învăța despre patrimoniul cultural și istoria europeană. Ei vor intra în contact cu oameni din toate colțurile continentului.

„Ca număr de participanţi, această rundă de înscrieri are cel mai mare succes de când DiscoverEU a aderat la programul Erasmus + în 2021. Mă bucur că atât de mulţi tineri vor avea ocazia de a descoperi Europa şi de a-i explora cultura şi istoria. Entuziasmul din ce în ce mai mare al tinerilor, evidenţiat în timpul Anului european al tineretului 2022 şi al Săptămânii europene a tineretului 2024, este cu adevărat grăitor”, a afirmat Iliana Ivanova, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, conform sursei citate.

Tineri, studenti
Tinerii primesc permise de călătorie/SURSA FOTO: Dreamstime

Cine beneficiază de bilete de călătorie gratuite

Tinerii care sunt beneficiari ai biletului vor putea călători singuri sau într-un grup de până la cinci persoane. Ei pot face acest lucru în perioada 1 iulie 2024 – 30 septembrie 2025.

În aprilie 2024, peste 180.000 de tineri și-au depus candidatura pentru cea mai recentă rundă. Astfel, numărul cererilor a ajuns la 1,4 milioane de la lansarea programului în 2018.

Permis de călătorie pentru a călători cu trenul

Candidaturile pentru DiscoverEU sunt deschise de două ori pe an, în primăvară și toamnă. Solicitanților selectați li se oferă un permis de călătorie, în principal pentru a călători cu trenul. De asemenea, călătorii primesc un card european de tineret. Acesta oferă reduceri pentru vizite culturale, activități de învățare, activități sportive, transport local, cazare și masă, conform surselor menționate.

Participanții au la dispoziție mai multe oportunități de aprofundare a dimensiunii de învățare a programului DiscoverEU. Pe listă se află cursuri și întâlniri informative înainte de plecare.

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul DiscoverEU și în fișa informativă din aprilie 2024.