Se dau toți banii înapoi! Veste uriașă pentru români. Guvernul a dat undă verde

bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Vestea momentului la nivel național. Acești români își pot primi banii înapoi. Cine sunt cei vizați și despre ce sume este vorba? Guvernul a dat undă verde în urmă cu doar câteva momente. Este oficial.

Vestea momentului la nivel național. Acești români își vor putea primi banii înapoi. Guvernul a dat undă verde în cadrul ședinței de miercuri. Este vorba despre ordonanța de urgență care prevede prelungirea cu 5 ani a termenului până la care contribuabilii pot depune cererile de restituire a sumelor reprezentând taxa specială, taxa de poluare pentru autovehicule şi timbrul de mediu.

Ordonanța vizează taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dar și timbrul de mediu pentru autovehicule.

Astfel, românii care au achitat taxa de poluare pentru autovehicule și timbrul de mediu mai au suficient timp la dispoziție acum să depună în continuare cererile pentru a-și putea primi banii înapoi.

Cine sunt românii care își vor primi banii înapoi?

„Actul normativ prevede prelungirea cu 5 ani a termenului până la care contribuabilii pot depune cererile de restituire a sumelor reprezentând taxa specială, taxa de poluare pentru autovehicule şi timbrul de mediu”, se arată într-un comunicat transmis de Executiv.

Guvernul mai precizează că această măsură era una necesară, astfel încât legislația națională să fie armonizată cu principiile UE în ceea ce privește restituirea taxelor încasate cu încălcarea dreptului unional.

„Măsura era necesară având în vedere că legislaţia naţională trebuie armonizată principiilor Uniunii Europene în materie de restituire a taxelor încasate cu încălcarea dreptului unional”, arată sursa citată.

În cât timp se dau banii înapoi?

Menționăm faptul că, potrivit legii, românii au avut la dispoziție doar un an de zile, mai exact în perioada 7 august 2017 şi 31 august 2018 pentru depunerea cererilor de restituire, în condiţiile în care, pentru restituirea creanţelor fiscale, dreptul de a le solicita se poate exercita în termen de 5 ani, se mai arată în comunicatul transmise de Guvern.

În ceea ce privește modul în care românii își vor primi banii înapoi, aceștia sunt nevoiți să facă o solicitare de restituire care se va depune la ANAF. Pe baza acestui document, cei vizați își vor putea primi înapoi banii achitați pentru taxa auto.

Conform documentului, cererile ar urma să fie soluționate într-un termen de 45 de zile de la înregistrare, urmând să fie comunicate apoi solicitanților. Totodată, banii ar urma să fie virați în conturile bancare indicate.