Minivacanță de patru zile pentru angajații din România! Anumite persoane care lucrează la stat și la privat vor avea liber zilele următoare, cu ocazia sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului.
Minivacanță de patru zile, de pe 12 august până pe 15 august
În august 2023, anumiți angajați din România vor beneficia de o minivacanță de patru zile, fie că lucrează la stat sau la privat, cu ocazia sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, o importantă zi pentru comunitatea creștină, care se serbează anual pe data de 15 august.
În acest an, sărbătoarea respectivă pică într-o zi de marți, motiv pentru care, încă de anul trecut, Guvernul României a decis să le ofere oamenilor o minivacanță de patru zile, având liber de pe data de 12 august până pe data de 15 august.
Atenție! Bugetarii sunt nevoiți să recupereze ziua liberă suplimentară (14 august) până pe data de 31 august 2023, prin prelungirea programului zilnic de muncă. La polul opus, angajții de la privat vor avea liber doar pe data de 15 august 2023, iar cu acordul angajatorului lor își pot lua o zi de concediu de odihnă pe data de 14 august, astfel încât să facă o punte între weekend și Adormirea Maicii Domnului.
Ce angajați nu vor beneficia de zile liberă?
Din nefericire, există salariați care nu își pot lua liber pe data de 15 august 2023. Este vorba despre cei care activează în unitățile sanitare, unitățile de alimentație publică și unitățile în care munca nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau a specificului activității.
Lor trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Atenție! Dacă, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca depusă în zilele de sărbătoare legală, de un spor de cel puțin 100% din salariul de bază.
Despre postul Adormirii Maicii Domnului
Se spune că acest post îi pregătește pe oameni pentru Schimbarea la Față ((sau Transfigurarea Domnului sau Metamorfoza Domnului), care are loc la data de 6 august, și pentru Adormirea Maicii Domnului, care care loc la data de 15 august.
Postul Adormirii Maicii Domnului reprezintă un moment în care natura se pregătește pentru venirea toamnei. Potrivit tradiției populare românești, oamenii care nu țin post și nu sărbătoresc această zi importantă vor sfârși uscați precum florile care se ofilesc toamna.