Angajații din România vor avea parte de mai multe zile libere în perioada următoare, atât până la finalul anului acesta, cât și de la începutul anului viitor. Astfel, cei care și-au propus minivacanțe în perioada sărbătorilor de Crăciun sau de Anul Nou pot face acest lucru fără probleme.
Două minivacanțe de trei zile în perioada următoare
Potrivit Codului Muncii, salariații vor beneficia de zile libere în prima și a doua zi de Crăciun. În ceea ce privește Anul Nou, aceștia vor avea liber în primele două zile ale anului care urmează.
Din păcate în acest an atât Crăciunul cât și Anul Nou se suprapun cu zilele de weekend, ceea ce înseamnă că angajații vor beneficia de doar două zile libere din cele patru normale. Chiar și în această situație ei vor avea parte de două minivacanțe în perioada care urmează, fiecare de câte trei zile.
Legea îi obligă pe angajatori să acorde zile libere de sărbătorile legale, dar există și angajați mai puțin norocoși. Aceștia vor trebui să se prezinte la locul de muncă în această perioadă.
Cine va fi nevoit să vină la muncă?
Toți angajații de la stat și privat primesc liber, dar există și excepții de la această regulă. Mai exact, anumite categorii de angajați nu pot avea liber cu ocazia sărbătorilor naționale.
Printre angajații mai puțin norocoși se numără cei lucrează în unitățile sanitare și în unitățile de alimentație publică, dar și în locurile din anumite industrii unde activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.
Aceștia vor fi însă compensați cu timp liber în următoarele 30 de zile de către angajator. Însă, dacă din motive bine justificate nu se pot acorda aceste zile libere, angajatorul trebuie să acorde un spor la salariu pentru zilele lucrate. Potrivit Codului Muncii, sporul acordat de angajator nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
De asemenea, legea mai prevede că angajatorii care nu respectă aceste prevederi, adică acordarea de timp liber în zilele de sărbătoare sau acordarea de sporuri, riscă amenzi de până la 10.000 de lei.