Se deschide o nouă centură în România. Orașul care scapă de traficul aglomerat

drumuri publice, sosea

SURSA FOTO: Pexels.com

Centura de Est a Aradului va fi deschisă la termen, stadiul lucrărilor fiind de peste 80%, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP).

Centura de Est a Aradului va fi deschisă la termen

Centura de Est a municipiului Arad, o șosea de 11 kilometri care include un pod peste Mureș și un pasaj feroviar aflat în construcție, va fi deschisă conform termenului stabilit, în ianuarie 2025, având un stadiu al lucrărilor de peste 80%.

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara au declarat, la cererea Agerpres, că proiectul progresează conform planului, iar termenul stipulat în contract va fi respectat.

Potrivit sursei menționate, lucrările la pasajul feroviar și la podul peste Mureș sunt mai avansate, ajungând la aproximativ 90%.

Construcția acestui drum a început în toamna anului trecut, iar termenul de finalizare este stabilit pentru ianuarie 2025, antreprenorul fiind PORR Construct.

„După realizarea acestui segment de drum, Aradul va deveni primul municipiu reşedinţă de judeţ care are un inel de centură complet”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, la momentul deschiderii șantierului.

Viitorul drum va facilita conexiunea între DN69 Arad-Timișoara și DN7 Arad-Deva, precum și accesul la autostrada A1. Proiectul include un nou pod peste Mureș, situat la Fântânele, și un pasaj peste calea ferată, amplasat la Vladimirescu. De asemenea, vor fi construite cinci sensuri giratorii, o pistă pentru biciclete de 7,2 km și stații pentru mijloacele de transport în comun.

Contractul pentru proiectarea tehnică și execuția lucrării a fost semnat în octombrie 2022, în prezența premierului de atunci, Nicolae Ciucă, când a fost anunțată valoarea totală a investiției, care se ridică la 308 milioane de lei.

Peste 1.200 de kilometri de autostradă și drum expres sunt în construcție

În contextul anului electoral, România a raportat o evoluție pozitivă, cu 1.280 de kilometri de autostradă și drum expres aflați în construcție. Acesta reprezintă cel mai mare număr de kilometri în execuție din ultimele cinci decenii.

Pentru prima dată în ultimele cinci decenii, România înregistrează un număr mai mare de kilometri de autostrăzi și drumuri rapide aflate în construcție decât cei deja dați în folosință. În prezent, sunt în execuție 1.280 de kilometri, în comparație cu doar 1.115 kilometri finalizați din 1972 până în prezent. Această situație evidențiază o mobilizare semnificativă în dezvoltarea infrastructurii rutiere din țară.

În prezent, România derulează lucrări pentru 530 de kilometri de autostrăzi și drumuri rapide. Aceste proiecte se concentrează în special pe autostrada A1 și pe Autostrada A0, care înconjoară vechea Șosea de Centură a Bucureștiului. De asemenea, sunt în desfășurare lucrări pe A7, între Ploiești și Pașcani. Mai multe puteți citi aici.