Carmen și Dumitru Solomonescu, fondatorii brandului Lactate Solomonescu, vor să deschidă o nouă fabrică. Astfel, cei doi se află în căutare de personal.

Fondatorii brandului Lactate Solomonescu vor să deschidă o nouă fabrică

Aceștia au anunțat că intenționează să ridice o fabrică în județul Botoșani. Proiectul de hotărâre privitor la Planul Urbanistic de Detaliu (PUD), al cărui beneficiar este SC Lacto Solomonescu SRL, a fost aprobat în ședința ordinară a Consiliului Local.

După parcurgerea etapelor de documentație, terenul va fi eliberat de construcțiile existente. Acestea urmează să fie desființate pentru a se face loc fabricii de lapte care se va construi în zona Manolești Deal. Terenul are o suprafață de 44.900 metri pătrați, conform Botosaneanul.

Terenul se află deja în proprietatea celor doi cunoscuți afaceriști

De asemenea, terenul se află deja în proprietatea celor doi cunoscuți afaceriști. Potrivit sursei menționate, unitatea este destinată preluării și procesării laptelui care provine de la crescătorii de animale din zonă.

În sistem organizat, capacitatea de prelucrare va fi de 150.000 de litri de lapte pe zi.

Vor produce cașcaval, brânză și unt

Noua fabrică de lactate naturale va produce cașcaval, brânză și unt. Totodată, investiția din județul Botoșani presupune construcția următoarelor:

  • atelier auto;
  • două magazii;
  • o spălătorie auto;
  • o stație de epurare.
afaceri business vanzare cumparare companii tranzactie
SURSA FOTO: Dreamstime

Cei interesați pot trimite un CV cu toate informațiile necesare

Cei interesați pot trimite un CV cu toate informațiile necesare. Conform sursei menționate, fondatorii brandului Lactate Solomonescu promit un mediu de lucru plăcut, pachet salarial atractiv, bonusuri pentru performanță, dar și asigurarea transportului.

Românii au reacționat imediat și au postat mai multe comentarii pe pagina de Facebook a companiei.

„Felicitări, o firmă de top din județul Botoșani”, „Unde-i locul de muncă?” sau „Ce program și salariu”, au fost câteva dintre remarcile pe care le-au făcut oamenii pe pagina de Facebook a companiei.

Trebuie menționat că fabrica de lapte care se va deschide în județul Botoșani reprezintă un mare plus pentru crescătorii de vaci.

Aceștia vor putea să își vândă laptele către această companie care va cuprinde un spațiu de producție și clădiri anexe.

Obiectivul de investiții se află la acest moment la faza de întocmire a documentației necesare pentru demararea efectivă a lucrărilor.