Românii care au în plan să își achiziționze o nouă mașină mai au de așteptat foarte puțin. Ministrul Mediului anunță că programele Rabla Clasic şi Rabla Plus vor fi lansate luna viitoare.
În ceea ce privește bugetul pentru anul 2022, potrivit ministrului, acesta cel mai mare din istoria acestui program şi depășește 1,2 miliarde de lei. Totodată, el a mai explicat că până acum 80.000 de autoturimse au fost deja cumpărate sau vor fi achiziționate prin cele două programe, o creștere fără precedent față de anii anteriori.
”Per total, au fost aprobate la finanţare în jur de 80.000 de autoturisme care au fost cumpărate deja sau vor fi cumpărate prin Rabla Clasic şi Rabla Plus. Este o creştere semnificativă faţă de anii anteriori, pentru că am suplimentat de două ori bugetul celor două programe, am ajuns la un buget de peste un miliard de lei pe anul 2021 şi contribuţia programului pentru întinerirea parcului auto a devenit şi mai importantă şi mai mare prin acest buget.
În 2022 vom lansa acest program la începutul lunii februarie. Este, după mulţi ani, primul an când programul se lansează la începutul anului. (…) de asemenea, este prima dată când planificăm implementarea celor două programe pe trei ani”, a anunţat, joi, ministrul Mediului, Tánczos Barna, într-o conferinţă de presă.
Ce buget are Ministerul Mediului
El a mai subliniat faptul că în acest mod este asigurată predictibilitate şi implementarea unor politici publice astfel încât rezultatul scontat, adică cel al scoaterii din circulaţie a cel puţin 250.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani, până în 2026 să fie atins.
”Vom asigura, în 2022, cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată Rabla Clasic şi Rabla Plus şi acest buget va fi de peste 1,2 miliarde de lei. Este de asemenea, prima dată când închidem anul precedent în luna ianuarie, este prima dată când toate cererile depuse în cursul anului precedent, până la sfârşitul lunii ianuarie vor fi analizate, aprobate, cele care nu sunt complete respinse, cele care sunt complete – aprobate şi vor intra în finanţare”, a adăugat ministrul.
Un alt aspect subliniat de ministru îl reprezintă faptul că programul a fost etapizat pe apeluri lunare de depuneri de cereri. Această măsură a fost luată astfel încât toţi beneficiarii să primească răspuns în cel mult o lună de la depunerea dosarelor.
Ce modiificări va avea programul Rabla
Totodată, programul mai are și o modificare. Mai exact, pentru o maşină cumpărată pot fi predate spre casare două autoturisme mai vechi de 15 ani. În același timp, ministrul a mai precizat că a fost crescut și bonusul de încasare.
Astfel, se poate ajunge la 16.500 de lei dacă beneficiarul predă la casare două autoturisme ambele mai vechi de 15 ani, el urmând a primi primă de 1500 de lei pentru emisii scăzute şi 3000 de pentru achiziţionarea unei maşini hibrid.
În anul următor, bugetul va fi și mai mare, adaugă ministrul. Potrivit acestuia, este vorba despre o majorare cu 10% față de 2022, urmând ca în 2024 bugetul va cunoaşte o nouă majorare de zece procente, anul 2024 fiind primul în care programul Rabla Plus va beneficia de un buget de peste un miliard de lei.
Bugetul pentru Rabla Clasic va fi redus treptat, fără a se ajunge însă la o scădere sub bugetul din anul 2021, a adăugat ministrul.
”Şi în 2024 bugetul pentru Rabla Clasic va fi mai mare decât bugetul pe care l-am avut pentru anul trecut”, a precizat Tánczos.