Într-un interviu acordat la Kanal D, Raluca Turcan a vorbit despre eliminarea pensiilor speciale, în contextul în care în repetate rânduri, liderii PNL declarau că acest lucru reprezintă o prioritate.
Fostul ministru al Muncii susține că respectă pensionarii din România, adăugând că foarte mulți dintre ei ajung să fie victime ”ale unor manipulări politice grosolane”. Ea mai adăugat că își dorește să spună adevărul despre sistemul de pensii, astfel încât toți românii vizați să știe ce se întâmplă. Raluca Turcan precizează că va exista într-adevăr o echitate, iar pensiile care sunt foarte mici vor crește.
„Întotdeauna am avut un respect faţă de pensionari şi oarecum, cu toate că sunt mulţi pensionari şi foarte mulţi dintre ei victime ale unor manipulări politice grosolane, m-am ambiţionat ca în materie de pensii să spun adevărul, să nu mint.
Oarecum consider şi acum că dacă aş minţi în materie de pensii, e ca şi cum mi-am minţi părinţii care au fost profesori 40 de ani. Aşadar, în materie de pensii statul român ar trebui să fie mult mai cinstit. În primul rând, să le spună oamenilor că există varianta ca din cinci milioane de pensii, printr-o formulă pe care am lăsat-o la Ministerul Muncii şi care urma să intre în dezbatere, verificată de experţi internaţionali, să crească mult mai mult pensiile care acum sunt mici, pentru a ajunge la o echitate”, a spus ministrul.
Pot fi desființate pensiile speciale?
În ceea ce privește deființarea pensiilor speciale, Raluca Turcan susține că nu vrea să genereze speranțe, drept urmare a subliniat faptul că acestea nu pot fi desființate. Pe de altă parte, ea susține că ar putea exista și o altă variantă, fără a da însă detalii în acest sens.
„De asemenea, consider că în materie de pensii, este absolut firesc ca orice perioadă contributivă pe care a avut-o un om în decursul activităţii profesionale să fie luată în calculul pensiei. E o chestiune de dreptate, de justiţie. Dacă a avut ore suplimentare pentru care a contribuit, da, atunci să fie luate în calcul la pensie.
Cred că există o variantă şi pentru beneficiarii de pensii speciale. Nu vreau să minţim şi să spunem că acestea pot fi desfiinţate. E ca şi cum i-am lăsa pe unii deoparte”, a mai declarat Raluca Turcan, la Kanal D.
Se poate prăbuși sistemul de pensii?
Întrebată dacă există posibilitatea ca sistemul de pensii din România să se prăbușească, ministrul Muncii susține că statul va găsi întotdeauna soluții. Totodată, ea a mai adăugat că o provocare pentru Guvern, dar și pentru Ministerul Muncii este găsirea unor soluții concrete indiferent de situație.
„Sistemul de pensii nu se va prăbuşi niciodată pentru că statul va găsi totdeauna resurse să plătească pensiile. Problema este cu ce costuri. E foarte posibil să plăteşti pensiile, dar să iei cu două mâini din inflaţie sau din alte creşteri de preţuri. Aşadar, provocarea pentru un ministru bun şi pentru un Guvern performant este să crească sustenabil pensiile pentru ca puterea de cumpărare a românilor să se îmbunătăţească.
Poţi să creşti şi pensiile cu 100% de mâine dacă ar fi cineva inconştient la guvernare, dar vă garantez că atunci grave dezechilibre economice şi prăbuşiri ale sistemelor macroeconomice, la fel de importante ca sistemul de pensii. Mă refer la sistemul de sănătate, sistemul de educaţie, sistemul de siguranţă naţională”, a mai adăugat aceasta.