Banii, în calea evoluției echipei de fotbal

Ripensia Timişoara se va desființa din cauza problemelor financiare ale clubului sportiv. Se păstrează, însă, grupele de juniori.

„Clubul Ripensia Timişoara va renunţa, din sezonul 2023/2024, la echipa de seniori. Grupele de copii şi juniori îşi vor continua activitatea, iar ambiţiile noastre privind prezenţa în Liga Elitelor vor fi şi mai mari. Eforturile noastre financiare şi logistice urmează să se concentreze strict în zona Academiei, cotată şi în acest an ca fiind una dintre cele mai bune din ţară.

În ultima lună, s-au făcut eforturi pentru identificarea resurselor de finanţare decentă a primei echipe. Din păcate, nu s-a reuşit acest lucru, iar acest aspect a fost dublat şi de lipsa accesului într-o bază sportivă corespunzătoare pentru antrenamente şi meciuri oficiale”, se arată în comunicatul oficial al celor de la Ripensia Timişoara, cu puțin timp înainte de începutul sezonului de Liga a III-a.

Ripensia Timișoara, echipă de fotbal cu tradiție

Ripensia Timişoara a fost înființată în urmă cu 95 de ani, iar cândva era o forță de speriat și domina fotbalul românesc din anii 1930, perioadă în care și-a trecut în palmares nu mai puțin de patru titluri de campioană, cucerite în anii 1933, 1935, 1935 şi 1938, dar şi două Cupe ale României, câștigate în 1934 şi 1936.

Echipa de fotbal a fost reînființată, în anul 2012 și a reușit să ajungă din Liga a VI-a până în Liga II-a, unde nu a reușit să-și păstreze locul, retrogradând în eșalonul al treilea.

Gigi Becali, decizie neașteptată la FCSB

Cu câteva zile înainte de startul sezonului, Gigi Becali a luat și el o hotărâre dureroasă pentru fotbaliști. Finanțatorul FCSB nu vrea să mai facă cheltuieli în plus și a decis desființarea echipei a doua a celor de la FCSB. Astfel, jucătorii de la FCSB care nu vor fi reținuți la prima echipă vor trebui să-și caute echipe.

FCSB face ultimele preparative pentru noul sezon. Elevii lui Elias Charalambous fac ultimele pregătiri pentru campionatul care va porni la drum chiar în weekendul următor cu gândul să câștige titlul după opt ani de așteptare.

Cu gândul că la finalul următorului sezon va ieși campion cu echipa sa, Gigi Becali a hotărât să oprească investițiile considerate inutile și astfel a desființat echipa a doua a clubului FCSB care activa în Liga 3.