Iată însă că acesta pare să se apropie de final, mai mulți analiști susținând din ce în ce mai apăsat în ultima perioadă că acesta ar trebui eliminat, fiind un simplu instrument prin care criza a putut fi depășită mai ușor.
Fondul Montar Internațional confirmă cele speculate în spațiul public din România, odată cu recomandarea transmisă Guvernului de a pune punct acestui program. Totuși, românii vor mai avea o perioadă șansa de a contracta credite prin acest program, FMI recomandând ca oprirea programului să aibă loc gradual.
De asemenea, FMI și-a îndreptat criticile și spre noul indice de dobândă IRCC, despre care susține că este extrem de volatil și poate genera situații dezavantajoase pentru clienți.
„Sunt două aspecte care ne îngrijorează. În primul rând, această măsură, acest indice, este foarte volatil. Şi sursa de volatilitate este dată de lipsă de lichiditate. Lichiditatea nu este neapărat legată de condiţia economiei. Dar când este utilizat ca indice, un cost al volatilităţii poate ajunge să fie suportat de clienţi. O altă problemă este că noi atunci când mergem la bancă, nu este normal să plătim la un indice care urmăreşte ceva ce deja s-a întâmplat în sistemul bancar, ar trebui raportat la un indice care urmăreşte starea viitoare a sistemului bancar”, a declarat Jaewoo Lee, şeful misiunii FMI care s-a aflat în România pentru vizita anuală pe articolul IV, în care sunt revizuite starea şi perspectivele economiei.