Joi, 11 martie, Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat că în următorul trimestru va accelera ritmul achiziţionării de obligaţiuni, într-o încercare de a menţine scăzute costurile de finanţare ale economiei zonei euro, care încă este afectată de efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19).
Se dorește oprirea creșterii randamentelor. BCE accelerează achizițiile de obligațiuni
„Pe baza evaluării comune a condiţiilor de finanţare şi a perspectivelor privind inflaţia, Consiliul guvernatorilor BCE se aşteaptă ca în următorul trimestru operaţiunile în cadrul programului de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP) să se realizeze într-un ritm semnificativ mai ridicat decât în primele luni din 2021”, se arată în comunicatul BCE, citat de Reuters.
Valoarea totală a programului de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie a fost menţinută la 1.850 de miliarde de euro, iar programul se va derula cel puţin până la sfârşitul lunii martie 2022, a precizat BCE.
Rata dobânzii va rămâne nemodificată
De asemenea, Consiliul guvernatorilor a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%. Dobânda de politica monetară este la cel mai scăzut nivel din istorie.
Investitorii pariază pe faptul că o redresare a economiei mondiale, sprijinită de măsurile masive de stimulare fiscală din SUA, va spori inflaţia. Îngrijorarea pentru zona euro este că vor creşte costurile de finanţare mai mult decât poate suporta economia, care este afectată de ritmul lent al vaccinării şi extinderea restricţiilor impuse pentru a stopa pandemia.
Sursă foto: Dreamstime