Valdis Dombrovskis, noul comisar al Uniunii Europene pentru Comerț, a cerut Statelor Unite ale Americii (SUA) să retragă tarifele unor produse din UE în valoare de peste 7 miliarde de dolari. Comisarul UE a spus că în caz contrat vor surporta tarife suplimentare pentru exporturile în Europa.
Noul comisar al Uniunii Europene a menționat că refacerea relației transatlantice reprezeintă o prioritate pentru UE și că Statele Unite ale Americii ar trebui să retragă tarifele legate de Airbus. Retragerea tarifelor vine ca o măsură de creștere a încrederii, spune comisarul Dombrovskis.
”Desigur, dacă Statele Unite nu îşi vor retrage tarifele nu vom avea încotro decât să introducem tarife proprii”, a spus comisarul.
Washington a primit dreptul de a impune tarife
În octombrie anul trecut, Washingtonul a obţinut din partea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) dreptul de a impune tarife pentru importuri anuale de 7,5 miliarde de dolari din UE, în litigiul referitor la subvenţiile primite de Airbus.
Washingtonul a impus apoi tarife de 25% pentru produse pornind de la whiskey provenit dintr-o singură distilerie (single malt whiskey) la măsline şi tarife de 10% pentru majoritatea avioanelor Airbub fabricate în Europa.
La jumătatea lunii februarie, guvernul american a anunţat că va mări tarifele pentru avioanele importate din UE de la 10% la 15%, amplificând presiunile asupra Bruxelles-ului în disputa veche de aproape 16 ani.
Uniunea Europeană a primit și ea dreptul să impună tarife
La rândul ei, UE a obţinut dreptul din partea OMC să impună tarife pentru produse americane în valoare de 4 miliarde de dolari, ca măsură de retorsiune faţă de subvenţiile primite de Bpeing, au declarat luna trecută surse apropiate situaţiei, decizie care ar urma să fie publicată în următoarele săptămâni.
Dombrovskis a refuzat să speculeze în privinţa impactului avut de o preşedinţie a lui Joe Biden în acest conflict, dar a spus că administraţia lui Donald Trump are o abordare mai protecţionistă.