Pe pagina de Facebook a Ministerului Economiei este publicat un mesaj potrivit căruia exportatorii au cerut ministerului ca plafonul pentru acordarea ajutorului de stat să fie redus.
Exportatorii au cerut Ministerului Economiei reducerea până la 500.000 euro a plafonului pentru acordarea ajutorului de stat către investitori şi lansarea de proiecte naţionale de cercetare, potrivit unui comunicat al ministerului postat miercuri pe Facebook.
Întâlnire cu ANEIR
Virgil-Daniel Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, împreună cu Liviu Rogojinaru şi Dan Dragoş Drăgan, secretari de stat în cadrul ministerului, au avut miercuri o întâlnire cu firme membre ANEIR (Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România) şi cu membrii ai Consiliului de Export, pentru a discuta despre măsurile propuse pentru relansarea economică.
Dialogul a vizat măsuri pe termen scurt şi mediu propuse de exportatori, precum iniţierea de proiecte de modernizare şi robotizare cu fonduri europene în industria mijloacelor de transport nepoluante; reducerea până la 500.000 euro a plafonului pentru acordarea ajutorului de stat către investitori şi lansarea de proiecte naţionale de cercetare cu aplicabilitate industrială şi alte proiecte pe termen scurt şi mediu.
Ce spune ministrul Economiei
„Vă asigur că Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri acţionează potrivit nevoilor mediului de afaceri, ajustând procedurile legislative în concordanţă cu cerinţele actuale de dezvoltare. În aceste circumstanţe, analizăm măsurilor propuse de Consiliului de Export pentru a adopta soluţiile pertinente”, a declarat Virgil Popescu.