Gabriela Firea vine cu vești bune pentru elevi. Mai exact, prim-vicepreşedinte formațunii PSD susține că social democrații au depus un amendament la proiectul legii bugetului de stat pe acest an prin care solicită majorarea alocaţiilor pentru copii.
Totodată, aceasta a mai adăugat că drepturile copiilor trebuie respectate nu doar prin declarații publice, ci prin fapte concrete. În ceea ce privește legea dublării alocațiilor, se pare că aceasta nu a fost deloc respectată de guvernanți.
„Acest amendament este foarte important, se referă la toţi copiii României. (…) Noi insistăm de ani de zile ca drepturile copiilor să fie respectate, nu doar prin declaraţii publice, ci şi prin fapte concrete. Am depus în Parlament şi am şi votat un proiect de lege care prevede dublarea alocaţiilor. Din păcate, această lege nu este respectată, iar cumulul de factori a pornit chiar de la cel mai înalt nivel”, a declarat Gabriela Firea într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.
În ceea ce privește prevederile amendamentului PSD, Gabriela Firea susține că documentul prevede creşterea alocaţiilor pe mai multe catogorii. Mai exact, pentru copiii de la 2 ani până la majorat – de la 214 lei la 300 de lei, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 2 ani, inclusiv pentru copiii cu dizabilităţi, de la 427 de lei la 600 de lei, a precizat Gabriela Firea.
Alocațiile copiilor trebuie dublate
„Considerăm că cei peste 3 milioane şi jumătate de copii din România merită respectul Guvernului, chiar dacă este deja, prin măsurile luate, un guvern al austerităţii. Aşa cum s-au găsit surse financiare pentru anumiţi clienţi politici, pentru achiziţia unor servicii sau produse care nu erau atât de importante, suntem convinşi că, până la urmă, acest amendament al nostru va fi acceptat şi votat şi de către parlamentarii din opoziţie”, a arătat senatorul PSD.
Gabriela Firea a fost întrebată și de unde vor fi luaţi banii pentru majorarea alocaţiilor. Potrivit acesteia, dacă Guvernul nu este capabil să le majoreze, este mai bine să facă ”un pas în spate”.
„Dacă Guvernul Cîţu nu este capabil să aducă venituri la bugetul statului, cred că trebuie să facă nu doar un pas lateral, ci un pas în spate. (…) Nu este un efort bugetar atât de mare”, a răspuns Firea.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea