Comisia Juridică a Camerei Deputaților a respins proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale.
Raportul de respingere a proiectului de lege a fost votat de 15 deputaţi, şase s-au exprimat împotrivă şi doi s-au abţinut, conform Agerpres.
“Prin responsabilitate, PNL pare că a înțeles responsabilitate în fața baronilor”
Ionuț Moșteanu, liderul deputaților din USR, a acuzat PNL s-a aliat cu PSD pentru a răspunde în fața baronilor locali.
„Prin responsabilitate, PNL pare că a înțeles responsabilitate în fața baronilor. În Comisia Juridică, PNL și PSD au votat astăzi împotriva proiectului USR de eliminare a pensiilor speciale pentru primari și președinți de Consilii Județene.
Un vot care vine în condițiile unei inflații de 6.3%, cea mai mare de la intrarea României în UE. Un vot în total dispreț față de nevoile reale ale românilor”, a afirmat Ionuț Moșteanu pe Facebook.
Politicianul a precizat că liberalii pentru a opri criza politică, trebuie să revină la masa negocierilor și să voteze guvernul Cioloș.
„Nu baronii trebuie mulțumiți astăzi. Aștept de la PNL să revină în România reală.
Să vină la masa negocierilor pentru votarea Guvernului Ciolos, să oprească criza politică declanșată de Florin Cîțu, să dăm României un Guvern stabil și să renunțe la voturile alături de PSD pentru noi privilegii”, a conchis Ionut Moșteanu.
Camera Deputaţilor, prima cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege
Potrivit iniţiativei legislative, ”începând cu data de 1 ianuarie 2022, articolul 210 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555. din 5 iulie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă”.
Articolul 210 precizează: “Indemnizaţia pentru limită de vârstă pentru primar, viceprimar, preşedinte al Consiliului judeţean şi vicepreşedinte al Consiliului judeţean, din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial (…) se acordă, începând cu data de 1 ianuarie 2020, o indemnizaţie lunară pentru limită de vârstă – cunoscută sub denumirea de pensie specială – pentru persoanele care începând cu anul 1992 au deţinut calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean”.