Se elimină din casele românilor. Decizia luată de autorităţi

baterii

SURSA FOTO: Dreamstime

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (A.P.C.E.) a trimis un comunicat de presă prin care anunță că a reușit să elimine complet un tip de baterii din casele românilor. În comunicatul respectiv, APCE anunță că aceste baterii sunt foarte toxice și că prezintă riscuri pentru oameni.

Eliminarea bateriilor cu plumb din sistemele fotovoltaice

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (A.P.C.E.) a reușit să facă un pas semnificativ în promovarea energiilor regenerabile prin eliminarea bateriilor cu plumb-acid din cadrul programului de investiții pentru sisteme fotovoltaice, derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Această acțiune a fost determinată de riscurile asociate cu utilizarea acestor tehnologii învechite și periculoase, care afectează nu doar sănătatea oamenilor, ci și mediul înconjurător.

În cadrul axei de investiții PNRR/2024/Componenta 16/Investiția 7/Axa 1, A.P.C.E. a ridicat public problema utilizării bateriilor cu plumb-acid, subliniind efectele negative pe care le pot avea.

Comunicările de presă și solicitările oficiale adresate autorităților au avut un impact semnificativ, determinând Ministerul Investițiilor și al Proiectelor Europene (MIPE) să declare, la nivel oficial, intenția de a exclude această tehnologie din ghidul tehnic al programului.

SURSA FOTO: Dreamstime

Bateriile cu plumb sunt toxice

Bateriile cu plumb-acid sunt cunoscute pentru toxicitatea lor, putând emana gaze periculoase, cum ar fi dioxidul de sulf (SO₂), în condiții de deteriorare sau supraîncărcare.

Aceste gaze sunt extrem de nocive, având potențialul de a provoca iritații severe ale căilor respiratorii și ochilor, mai ales în spații neventilate.

De asemenea, chiar și bateriile etanșe pot genera hidrogen (H₂) în timpul încărcării, un gaz extrem de inflamabil care, dacă se acumulează în spații închise, poate duce la explozii.

Sprijinirea implementării unor soluții energetice inovatoare și ecologice

A.P.C.E. așteaptă cu interes publicarea ghidului tehnic actualizat de către MIPE, care va reflecta eliminarea totală a bateriilor cu plumb-acid.

Această modificare este esențială pentru sprijinirea implementării unor soluții energetice inovatoare și ecologice, finanțate din fonduri europene, contribuind astfel la un viitor energetic curat și sigur pentru toți beneficiarii programului din România.

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România este o organizație dedicată promovării energiilor regenerabile și susținerii dezvoltării comunităților energetice sustenabile. Prin eforturile sale, A.P.C.E. își propune să asigure un cadru legislativ și tehnic favorabil pentru o tranziție energetică eficientă și durabilă în România.