Se extinde războiul în România? Anunțul venit direct de la ministrul Apărării: Există o îngrijorare
Nici România și nicio altă țară membră a Alianței Nord-Atlantice (NATO) nu va fi atacată, spune ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu. Declarațiile sale vin pe fondul conflictului armat dintre Rusia și Ucraina.
Totuși, Vasile Dîncu spune că există o îngrijorare cu privire la conflictul de pe Insula Șerpilor, situată la aproape 50 de kilometri de granițele țării noastre.
Ministrul Apărării Naționale spune că pe această insulă se află dispozitive care se ocupă de supravegherea radar, dar care produc și un bruiaj care ajung până pe teritoriul românesc.
Cu toate acestea, șeful de la Apărare spune că nu există o amenințare directă.
”Nu este vreun pericol să fie atacată România sau vreo ţară NATO în acest punct al conflictului dintre Ucraina şi Rusia. Există o îngrijorare pentru noi pentru că există un conflict la o distanţă de vreo 50 de kilometri de graniţele României, Insula Şerpilor este ocupată de dispozitive care nu numai se ocupă de supravegherea radar, ci din când în când simţim din acea zonă un bruiaj care ajunge până pe teritoriul nostru. Dra dincolo de acest lucru, de aceste tipuri de ameninţări vorbim din punct de vedere strategic, nu exisă o ameninţare directă în legătură cu populaţia din acele zone”, a precizat ministrul Apărării Naționale (MApN), Vasile Dîncu.
Se lucrează la un program internațional de supraveghere a minelor
Vasile Dîncu a adus în discuție și minele din litoralul ucrainean, precizând că există programe pentru supravegherea acestora. Pe de altă parte, el a mai spus că se discută și despre un posibil program de deminare în jurul Odesei, care are ca scop deblocarea exporturilor.
El a reiterat că nu există nicio intenție pentru ca o parte din România să fie atacată.
”În ceea ce priveşte securitatea cu privire la mine, este un program de supraveghere, lucrăm acum la un program internaţional, e posibilă deminarea unor zone din litoralul ucrainean. Se discută despre un program posibil de deminare în jurul Odesei pentru a se putea face export ucrainean. Cu privire la siguranţa populaţiei şi a teritoriului nostru, suntem pregătiţi, supraveghem această zonă, există planuri şi nu există nicio intenţie în acest moment pentru a fi atacat o parte din teritoriul României”, spune ministrul Apărării Naționale.