Se extinde războiul!? Mii de militari sunt pregătiți de atac. O mobilizare sub acoperire se desfășoară chiar în aceste momente în Belarus. Minskul așteaptă sosirea a aproximativ 9.000 de militari ruși.
O mobilizare sub acoperire are loc în aceste momente în Belarus. Între timp, aproximativ 9.000 de militari ruși sunt așteptați să sosească la Minsk.
Alexandru Lukașenko avertizează în legătură cu așa-numitul „risc crescut de amenințări teroriste” în Belarus, deoarece autoritățile oferă declarații contradictorii cu privire la un presupus „regim antiterorist” din țară, scrie kyivindependent.
Ucraina se gândește la desființarea regimului fără vize cu Minsk, pe fondul sprijinului continuu al Belarusului pentru războiul început de Rusia.
Situația financiară din Minsk se deteriorează în continuare, Banca Mondială etichetând împrumuturile din Belarus drept „neperformante”. Belarus are 68 de milioane de dolari în plăți restante.
Legea de amnistie anticipată a lui Lukașenko, despre care acesta a spus că va elibera câțiva prizonieri politici, cade. Autoritățile din Belarus continuă cu amenințările asupra opozanților regimului.
Belarusul va primi în jur de 9.000 de militari ruși
La data de 16 octombrie, Ministerul Apărării din Belarus a făcut anunțul că urmează să primească aproximativ 9.000 de militari ruși.
La data de 15 octombrie, s-a anunțat sosirea primului grup de militari ruși în Belarus după anunțul din 10 octombrie. Vor sosi de asemenea aproximativ 170 de tancuri rusești, până la 100 de piese de artilerie și 200 de vehicule de luptă.
Oficialul Ministerului Apărării din Belarus, Valery Revenko, a declarat că decizia creării unui comandament militar regional comun alături de Rusia este „exclusiv pentru a întări apărarea granițelor (Belarus)”.
Comandamentul este format în principal din armata belarusă, dar primește sprijinul trupelor ruse, după spusele lui Lukașenko. El a adăugat că aproximativ 70.000 de soldați belaruși se vor alătura forței, dar Belarus nu are atât de mulți soldați.
Această veste vine după amenințările tot mai dese cu atacuri asupra Ucrainei de pe teritoriul belarus. Experții spun că armata belarusă cel mai probabil nu va afecta semnificativ situația din război, dar legăturile din ce în ce mai strânse dintre Putin și Lukașenko îi preocupă.
Lukașenko nu a anunțat mobilizarea
Pe 13 octombrie, presa din Belarus a informat că Lukașenko a început mobilizarea ascunsă în Belarus, semnalând o potențială escaladare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Motivele nu sunt însă clare
Președintele belarus nu a anunțat public mobilizarea. Pe 4 octombrie, acesta a declarat că Belarus nu trebuie să anunțe mobilizarea, dând vina pe cei care se opun regimului său.
El a menționat în schimb că autoritățile din Belarus efectuează verificări asupra personalului militar și a celor responsabili de serviciul militar. La data de 10 octombrie, Lukașenko a anunțat crearea unui comandament militar comun Rusia-Belarus, care presupune staționarea trupelor ruse pe teritoriul belarus.
În timp ce acesta susține că partea Minsk a forței comune va cuprinde aproximativ 70.000 de soldați belaruși, experții spun că Forțele Armate ale Belarusului sunt formate din doar 45.000 de militari. Prin urmare, ca să se ajungă la numărul dat de Lukașenko, trebuie recrutat personal suplimentar.
Rapoartele conform cărora cetățenii din Belarus au primit citații la birourile militare de înrolare au continuat, stârnind și mai multe zvonuri despre o potențială mobilizare în Belarus.
Informația vine la câteva săptămâni după ce președintele rus Vladimir Putin a cerut mobilizare pe fondul înfrângerilor umilitoare pe câmpul de luptă din Ucraina. În fața presiunii, Rusia a convins Belarusul să se alăture războiului.