Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are mare nevoie de personal pentru posturile de conducere și face în acest sens angajări. Cei interesați trebuie să știe că aceste posturi vor fi ocupate în urma organizării unor concursuri ce vor fi susţinute în data de 18 noiembrie.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a scos la concurs peste 60 de posturi de conducere din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi administraţiilor fiscale judeţene, numai pentru funcţiile de director şi şef de administraţie, dar în instituţie există un deficit de peste 20% a posturilor de execuţie, se arată într-un comunicat Sindicatului Naţional Meridian.
„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a scos la concurs peste 60 de posturi de conducere din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi administraţiilor fiscale judeţene, numai pentru funcţiile de director şi şef de administraţie. Toate acestea vor fi ocupate în urma organizării unor concursuri ce vor fi susţinute în data de 18 noiembrie, anul acesta. Conform legislaţiei în vigoare, orice post de conducere dintr-o instituţie publică nu poate sta vacant mai mult de nouă luni, dar cu toate acestea există funcţii în cadrul ANAF pentru care nu s-au organizat concursuri de mai mulţi ani de zile”, se spune în comunicat.
Organizaţia menţionează că prin aceste măsuri anunţate se încearcă ocuparea doar a unora dintre ele.
Sindicatul Naţional Meridian arată, în comunicat, că sunt vacante mai multe posturi decât cele anunţate, printre care se află şi cele de şefi de servicii sau de birouri.
De asemenea, organizaţia subliniază faptul că nu trebuie uitat deficitul de peste 20% a posturilor de execuţie, situaţie existentă din cauza faptului că nu au mai fost organizate de mai mult timp concursuri pentru recrutarea acestora.
„Având în vedere toate aceste împrejurări ne exprimăm speranţa ca în viitorul apropiat să fie organizate cât mai multe concursuri, atât pentru ocuparea tuturor posturilor de conducere cât şi pentru măcar o parte dintre cele de execuţie, măsuri absolut necesare pentru desfăşurarea în condiţii normale a activităţii Fiscului”, se mai spune în comunicat.