Românii care își doresc să se angajeze la stat primesc o veste bună. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Potrivit acestuia, Guvernul a aprobat suplimentarea posturilor din Educaţie cu 1.175.

În ceea ce privește posturile disponibile, oficialul de la Guvern anunță că este vorba mai ales de locuri destinate învăţământului preuniversitar de stat. Totodată, el a mai adăugat că hotărârea de Guvern aprobată modifică şi completează HG 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei.

„În principal, aceste posturi suplimentare sunt destinate învăţământului preuniversitar de stat, inclusiv învăţământului special, Centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, Centrului municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională, 1.100 de posturi alocate suplimentar pentru această direcţie”, a detaliat Dan Cărbunaru.

De menționat este faptul că aprobarea din partea Guvernulu vine după ce Ministerul Educaţiei a cerut suplimentarea acestor posturi, având în vedere că, din acest an şcolar, este necesară creşterea gradului de cuprindere a copiilor cu vârste între 3 – 5 ani şi şase ani în învăţământul preşcolar şi a celor cu vârste de 6 – 18 ani în învăţământul obligatoriu.

Datele comunicate de inspectoratele şcolare, în baza prevederilor Ordonanței de urgență nr. 100/2021, arată că în acest an şcolar, vor fi preluate 148 de creşe din 29 de judeţe şi municipiul Bucureşti în care sunt 1.898 de posturi ocupate.

SRI face angajări

Amintim faptul că la începutul acestei săptămâni și Serviciul Român de Informații (SRI) a venit cu vești bune pentru cei care își doresc o carieră în acest domeniu. SRI anunță mai multe posturi vacante, iar potrivit sursi citate, pentru fiecare dintre aceștia, candidații trebuie să facă dovada că îndeplinesc anumite criterii specifice precum pregătirea profesională într-un anumit domeniu de inters actual, inteligența peste medie, nivelul de cultură generală peste medie și competențe lingvistice.

De asemenea, este nevoie și de interes pentru dezvoltarea continuă și o capacitate ridicată de învățare, o stare fizică bună, cât și psihică. În ceea ce privește posturile disponibile, Serviciul Român de Informații a scos la concurs posturi pentru ofițer operativ, ofițer analist, specialist IT, specialist lingvist, luptător antiterorist și personal care îndeplinește atribuțiile administrative (ofițeri, subofiței și salariați civili).

„Pentru că activitatea noastră principală presupune culegerea şi analiza informaţiilor care indică riscuri, vulnerabilităţi sau ameninţări la adresa securităţii naţionale, căutăm continuu ofiţeri operativi, ofiţeri analişti, specialişti tehnici şi, când avem nevoi punctuale, suntem interesaţi să selecţionăm specialişti în diverse domenii de activitate, care asigură suport dedicat misiunilor Serviciului”, se arată în Ghidul Candidatului.