Vulnerabilitatea cea mai mare din sistem este resursa umană, o recunoaşte ministrul Afacerilor Interne. El este hotărât să rezolve problemele apărute şi promite că se vor organiza, în curând, concursuri pentru funcţiile de conducere.

Lucian Bode: Colapsul acelui sistem este garantat

Lucian Bode a declarat recent că împuternicirile pe funcţie trebuie să înceteze în Ministerul de Interne. Vor fi organizate concursuri şi “în câteva luni aceste lucruri vor fi încheiate”.

“Eu sunt conştient că vulnerabilitatea cea mai mare a unui sistem public este resursa umană. Dacă ea e insuficientă, dacă este neperformantă şi dacă are probleme de integritate, colapsul acelui sistem este garantat”, a precizat Bode pentru B1 TV.

Ministrul de Interne spune că nu se află pe această funcţie pentru a satisface nevoile unui grup de interese sau ale unei anumite persoane. Bode este decis să demareze organizarea de concursuri pentru funcţiile de conducere din structurile MAI. Aceste concursuri vor fi organizate “într-un mod cât se poate de transparent”, afirmă el.

“Eu nu voi fi spectator la ce se întâmplă în MAI. Nu am venit în fruntea acestui minister să satisfac nevoia unui grup sau a unei persoane din sistem. Vă asigur că am venit să mă implic în tot ce înseamnă organizarea acestui minister de sus până jos, pentru că îmi doresc ca în cel mai scurt timp să avem conducerea la vârful ministerului, secretari de stat, subsecretari de stat, şi, împreună, să eliminăm una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă ministerul în ceea ce priveşte managementul lui, şi anume problema împuterniciţilor pe funcţii. Eu sunt decis să dăm drumul la concursuri, să le organizăm într-un mod cât se poate de transparent”, a afirmat Lucian Bode, potrivit Agerpres.

Se vor finaliza negocierile în coaliţie şi vor fi numiţi secretarii de stat

Ministerul de Interne spune că mai întâi trebuie desemnaţi secretarii de stat, cel mai târziu săptămâna viitoare. Apoi vor putea demara şi aceste concursuri.

“Coaliţia de guvernare va finaliza, cred eu, cel mai târziu săptămâna viitoare toate negocierile, vor fi desemnaţi secretarii de stat, ei vor fi numiţi şi odată ce vom avea funcţională echipa la vârful MAI, vom pune pe masă un plan astfel încât această practică să înceteze”, a precizat ministrul.

Acesta a adăugat: „Îmi doresc ca în câteva luni de zile aceste lucruri să fie încheiate”.

În ultimii cinci ani au plecat 30.000 de persoane din sistem, iar asta înseamnă că există un deficit major de personal în structurile ministerului, a mai spus Lucian Bode.

“În aceste condiţii, evident că deficitul de personal este unul major pe fiecare ramură în parte”, a subliniat Bode.

Trebuie reconstruită încrederea în sistemele publice în România

În opinia sa, nu trebuie pus semnul egal între activitatea unei instituţii şi derapajele unor persoane.

“Este absolut obligatoriu să reconstruim încrederea în sistemele publice în România. Ecosistemul de ordine publică şi siguranţă publică pentru a avea credibilitate are nevoie de un management performant, are nevoie de resurse umane şi resurse financiare corect dimensionate. Mi-am propus printre obiectivele cele mai importante să aduc în faţă şi să prezint opiniei publice pe cei care într-o proporţie foarte mare îşi fac datoria faţă de cetăţeni, faţă de ţară.

Am văzut de foarte multe ori, într-un mod absolut incorect se punea semnul egal între o instituţie fundamentală în ceea ce priveşte funcţionarea statului, fie că vorbim de Poliţie, Jandarmerie sau de pompieri, şi un derapaj al unuia sau al altuia”, a mai spus Bode.

Sursa foto: Dreamstime