Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila vine cu noi informații. Acesta a anunţat o reformă instituţională în ministerul pe care îl conduce. Vor fi eliminate o serie de posturi, însă va fi înființat și un departament pentru proiecte finanţate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Potrivit ministrului, vor fi tăiate zeci de posturi vacante. În ceea ce privește posturile rămase, acestea vor fi transformate în posturi debutante pentru a încuraja angajarea tinerilor în instituţie.
De menționat este faptul că, în cursul zilei de luni, a fost publicat, în dezbatere publică, proiectul de act normativ prin care vor fi tăiate 65 de posturi în prezent vacante din minister, iar jumătate din cele 86 rămase vor fi transformate în posturi de debutant, pentru a facilita accesul tinerilor profesionişti în minister.
Cseke Attila explică scopul noii măsuri anunțate la nivelul Ministerului
Totodată, Cseke Attila a mai adăugat că scopul acestei măsuri luate este acela de a avea un Minister mai mic, însă eficient în fața problemelor cu care se ocupă.
”Pe lângă încurajarea tinerilor la angajare în minister şi economia banilor publici, scopul măsurii este de a avea un minister mai mic, dar mai eficient”, a anunţat Cseke Attila.
În același timp, ministrul Dezvoltării a mai adăugat că vor mai fi tăiate şi două posturi politice de conducere. Este vorba despre două posturi de subsecretari de stat, cu personalul din cabinetele lor vor fi scoase din organigrama ministerului.
Pe lângă tăierile de posturi din sistem, ministrul mai vine cu încă o veste.
Cseke Attila a anunțat că în viitor va lua măsuri de reorganizare şi eliminare a unor structuri de conducere. Totodată, ministrul a mai subliniat faptul că urmează să se înființeze un nou departament cu scopul de a derula proiectele de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.