Se fac angajări masive în România! Mii de posturi tocmai au fost scoase la concurs

Ministerul-Afacerilor-Interne

Guvernul a deblocat 5.200 de posturi de execuţie vacante din structurile MAI (Ministerul Afacerilor Interne). Ocuparea acestora se va face prin concurs.

5.200 de posturi vacante din MAI au fost deblocate

Guvernul a aprobat deblocarea a 5.200 de funcţii vacante de execuţie din structurile MAI (Ministerului Afacerilor Interne). Pentru ocuparea acestora se vor organiza concursuri şi examene. Anunțul a fost făcut, miercuri, de către purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

„La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, o altă decizie a Guvernului se va concretiza prin deblocarea ocupării a 5.200 de funcţii vacante de execuţie din structurile MAI. Pentru ocuparea acestora vor fi organizate concursuri şi examene. Această necesitate vine ca urmare a obiectivelor cu impact deosebit de important la nivel naţional precum: migraţia, mecanismul Schengen, foaia de parcurs a Uniunii Europene pentru lupta antidrog, combaterea criminalităţii transfrontaliere şi a crimei organizate”, a declarat Constantin, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Conform aceluiași oficial, memorandumul va permite ocuparea și a posturilor vacante în sistemul sanitar al MAI.

„Este vorba despre posibilitatea de a fi ocupate prin concurs sau examen: 338 de posturi pentru personal medical vacante din spitalele din subordinea MAI. Această decizie vine, de asemenea, după ce în precedenta şedinţă de Guvern au fost deblocate alte peste 2.000 de posturi din spitalele din subordinea autorităţilor locale. Per total, de la începutul acestui an, circa 7.600 de posturi din întregul sistem medical au fost deblocate pentru a putea fi ocupate în cel mai scurt timp”, a precizat Mihai Constantin.

Guvernul va debloca peste 2.000 de posturi în domeniul sanitar și asistență socială

În cadrul ședinței de Guvern de joi, 22 februarie, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că în urma discuțiilor cu sindicatele și Ministerul Sănătății, a decis să deblocheze peste 2.000 de posturi în domeniul sanitar și asistență socială. Marcel Ciolacu a adăugat că și-au propus să atragă aproape 10.000 de noi medici, asistente, infirmiere și personal sanitar pentru spitalele publice.Potrivit premierului, acest lucru va însemna, cu siguranță, servicii mai bune pentru pacienți. Va însemna însă și „o presiune mai mică pentru personalul medical actual din spitale”, a mai precizat Marcel Ciolacu.Prin urmare, Guvernul va aproba, prin intermediul unui memorandum, organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea a 2.226 de posturi vacante sau temporar vacante din sectorul sănătății și asistenței sociale din cadrul instituțiilor publice locale.

În cadrul memorandumului sunt propuse spre aprobare următoarele:

  • 706 posturi pentru medici. Acestea reprezintă 100% din numărul total solicitat;
  • 45 de posturi pentru alt personal de specialitate medicosanitar cu studii superioare (asistenți sociali, farmaciști, biologi, biochimiști, fizicieni, kinetoterapeuți, psihologi, ingineri, tehnicieni de radiologie și imagistică etc.), echivalent cu 30% din numărul total solicitat, respectiv 88 de posturi;
  • alte 5 posturi pentru personal de cercetare, reprezentând 30% din totalul solicitat de posturi, adică 7;
  • 746 de posturi pentru asistenți medicali, reprezentând 50% din totalul solicitat, adică 1.448.

Același memorandum propune ocuparea prin concurs a:

  • 72 de posturi pentru alt personal cu studii medii (registratori medicali, statisticieni medicali etc.), reprezentând 30% din totalul solicitat, respectiv 167 de posturi;
  • 470 de posturi pentru personal auxiliar (îngrijitoare, brancardieri, infirmiere, băieși etc.), reprezentând 30% din cele 1.445 de posturi solicitate;
  • 75 de posturi pentru personal TESA, echivalent cu 30% din totalul solicitat de posturi, adică 180;
  • 107 posturi pentru muncitori și personal de deservire, reprezentând 30% din cele 280 de posturi solicitate.