Se fac verificări chiar la granița cu România. Decizia se aplică de mâine, 16 iunie

balcani serbia bosnia romania bulgaria kosovo

SURSA FOTO: Dreamstime

Poliția rutieră din Silistra și cea din Călărași vor colabora pentru a gestiona traficul în zona de frontieră pe durata verii, conform anunțului făcut de Direcția Regională a Ministerului bulgar de Interne.

Patrulele comune vor începe pe 16 iunie

Patrulele comune vor începe pe 16 iunie și vor continua până la mijlocul lunii septembrie. Această decizie a fost luată în contextul anticipării unei creșteri în traficul autoturismelor românești către stațiunile din Bulgaria și cele care tranzitează spre Grecia.

Echipele vor pune accent pe respectarea strictă a limitelor de viteză și a regulilor de circulație, efectuând controale pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului.

Încălcările cel mai des întâlnite, depistate de patrulele de poliție, includ depășirile neregulamentare și viteza excesivă.

În sezonul estival al anului 2023, conform datelor furnizate de Direcția Regională, echipele comune de poliție româno-bulgare au inspectat 396 de vehicule în regiunea Silistra.

SURSA FOTO: Poliția de Frontieră

Dintre acestea, 147 aveau plăcuțe de înmatriculare bulgărești, 188 aveau plăcuțe de înmatriculare românești, iar 61 erau înregistrate în alte țări.

În lunile de vară, patrulele comune bulgaro-române pentru siguranța circulației în zonele Silistra și Călărași sunt o practică obișnuită.

Eforturile echipelor sunt concentrate în principal pe respectarea limitelor de viteză, depășirile neregulamentare și prevenirea conducerea sub influența alcoolului. Polițiștii detașați asistă în special în interacțiunile cu șoferii autohtoni și cei străini.

Conform datelor furnizate de Direcția Regională Silistra, cele mai frecvente încălcări raportate includ depășirea limitelor de viteză și depășirile neregulamentare.

Echipele bulgaro-române au colaborat și de sărbătorile Pascale și 1 Mai

Această măsură a fost introdusă din cauza anticipării unei creșteri a circulației de autoturisme românești către stațiunile bulgărești și în tranzit spre Grecia.

În urma întâlnirilor de lucru dintre reprezentanții conducerilor Poliției Rutiere din cele două state, s-a convenit ca activitățile comune să fie desfășurate în zilele de 30 aprilie, 1 mai și 6 mai, pe principalele drumuri din zonele de frontieră, la toate punctele de control și trecere a frontierei de la granița cu România.

Echipele mixte bulgaro-române de polițiști au gestionat traficul în regiunile Vidin, Dobrici, Ruse și Silistra în timpul sărbătorilor de Paște, conform rapoartelor Radioului Național Bulgar.

Zonele de frontieră au fost selectate pe baza estimărilor privind traficul intens așteptat din partea cetățenilor români și bulgari, precum și a celor în tranzit către Grecia.

Scopul a fost intensificarea măsurilor de siguranță și prevenirea accidentelor pe drumurile publice.