În România, furtul de lemn este semnificativ
În această săptămână, europarlamentarul român Nicu Ştefănuţă (the Greens/EFA) s-a aflat într-o delegaţie prin pădurile din România, alături de eurodeputații Vlad Gheorghe, Cristian Terheş, Lorant Vincze, Yana Toom, Alexander Bernhuber, Maite Pagazaurtundua şi Andrey Slabakov. Acest demers a fost organizat de către Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European.
Cei opt au vizitat pădurile din municipiul Făgăraş, județul Brașov, şi din municipiul Suceava, județul Suceava, pentru a vedea impactul defrişărilor ilegale din România şi a găsi soluţii pentru oprirea lor. În urma verificărilor efectuate, Nicu Ștefănuță a spus că furtul de lemn din țara noastră este semnificativ.
Potrivit spuselor sale, comisarul european pentru Mediu, Virginijus Sinkevičius, are deja pe masă decizia privind procedura de infringement în cazul defrişărilor ilegale din România, fiind în interesul nostru să oprim furtul de lemn ca să nu primim amenzi uriaşe de la Comisia Europeană.
„La Suceava ni s-a spus că abia 0,15% din materialul lemnos este recoltat ilegal. Ori asta nu este posibil. Chiar Poliţia spune că doar pe partea de transport se constată că 3% din materialul lemnos este ilegal. ONG-urile spun că până la 80% din acesta este tăiat ilegal.
Institutul pentru Cercetări Silvice dă o cifră de 50%. Mai mult, abuzurile, violenţa asupra activiştilor de mediu nu s-ar justifica dacă cifrele furtului ilegal de lemne ar fi atât de mic”, a declarat, joi, Nicu Ştefănuţă, potrivit unui comunicat de presă.
România are o mare oportunitate să câştige din biodiversitate
„Comisarul European pentru Mediu, Virginijus Sinkevičius, are deja pe masă decizia privind procedura de infringement în cazul defrişărilor ilegale din România. Este în interesul nostru să oprim furturile ca să nu avem infringement, adică amenzi uriaşe de la Comisia Europeană.
Atunci când vine vorba de tăierile ilegale de păduri, nu doar cantitatea este importantă, ci şi calitatea. Dacă se taie lemn valoros dintr-o pădure virgină, dintr-o pădure seculară, nu e acelaşi lucru ca şi când tai dintr-o pădure veche, de câţiva ani, de câteva decenii. Este mult mai grav pentru ecosisteme, solul nu se mai reface, pădurea nu mai are funcţia de captare a dioxidului de carbon.
România are o mare oportunitate să câştige din biodiversitate. 37% din bugetul UE e legat de mediu, iar 7% e legat de biodiversitate. Noi, dincolo de <>, suntem grădina lui Noe – avem de toate, avem o bogăţie extraordinară, avem nenumărate specii de animale şi plante. Europarlamentarii au fost impresionaţi de această frumuseţe. Deci banii europeni sunt legaţi direct de capacitatea noastră de a-i lua”, a adăugat oficialul român.